16 septembrie 2020

Deficitul balantei comerciale cu bunuri in ajustare in iulie

Conform Institutului National de Statistica (INS) exporturile de bunuri au scazut cu 5.1% an/an la 5.6 miliarde EUR in iulie, evolutie determinata de ajustarea severa a economiei mondiale si economiei Uniunii Europene, in contextul incidentei pandemiei.

Importurile de bunuri s-au redus cu 9.9% an/an la 6.9 miliarde EUR in iulie, dat fiind ca incidenta pandemiei a determinat echilibrarea comportamentului agentilor economici.

Astfel, deficitul comercial cu bunuri s-a ajustat cu 25.6% an/an la 1.3 miliarde EUR in iulie.

In perioada ianuarie-iulie 2020 exporturile de bunuri s-au redus cu 16.2% an/an la 34.1 miliarde EUR: exporturile comunitare s-au diminuat cu 16.4% an/an la 24.9 miliarde EUR, iar cele extra-comunitare s-au ajustat cu 15.6% an/an la 9.2 miliarde EUR.

Importurile de bunuri au scazut cu 12.2% an/an la 44.1 miliarde EUR in primele sapte luni din 2020: componentele comunitara si extra-comunitara s-au redus cu ritmuri anuale de 11.7% la 32.3 miliarde EUR, respectiv 13.6% la 11.8 miliarde EUR.

Prin urmare, deficitul balantei comerciale cu bunuri s-a intensificat cu 5.1% an/an la 10 miliarde EUR in primele sapte luni din 2020. Pe de o parte, deficitul balantei comerciale cu bunuri cu tarile UE s-a majorat cu 9.7% an/an la 7.3 miliarde EUR. Pe de alta parte, deficitul comercial cu bunuri cu tarile non-UE s-a redus cu 5.9% an/an la 2.65 miliarde EUR la sapte luni din 2020.

Cele mai ridicate niveluri ale deficitului comercial in perioada ianuarie-iulie 2020 au fost inregistrate de urmatoarele grupe de marfuri: alimente si animale vii (1.4 miliarde EUR), combustibili minerali, lubrifianti si materiale derivate (1.4 miliarde EUR), marfuri manufacturate (2.8 miliarde EUR) si produse chimice (5.0 miliarde EUR).


Graficul 1. Exporturile, importurile si balanta comerciala cu bunuri (miliarde EUR)

Exporturile, importurile si balanta comerciala cu bunuri (miliarde EUR) exprimate in grafic

Sursa: Institutul National de Statistica (INS), prelucrari BT

un articol scris de Andrei Radulescu

Andrei Radulescu, economist senior la Banca Transilvania, este responsabil cu elaborarea de analize si previziuni macro-economice.

Este doctor in economie, avand specializari post-universitare in macroenomie internationala si europeana, precum si o vasta experienta in analiza/ modelare/ previzionare macroeconomica si financiara atat in Romania, cat si in Portugalia.

In acelasi timp, Andrei Radulescu este cercetator stiintific III la Institutul de Economie Mondiala, din cadrul Academiei Romane. Este autorul volumului "Marea Recesiune: de la economia mondiala la economia nationala" si colaboreaza cu mediul universitar (Academia de Studii Economice din Bucuresti).