Economia Romaniei a accelerat la 4.3% an/an in trimestrul I
13 mai 2016 Timp de citire 2:00 minute
Conform estimarilor preliminare (“semnal”) comunicate astazi de Institutul National de Statistica (INS) ritmul trimestrial de evolutie a PIB a accelerat de la 1.1% in T4 2015 la 1.6% in T1 2016. Este cea mai buna dinamica din T3 2014, momentul intrarii in vigoare a masurilor de scutire de impozit pentru profitul reinvestit.
Raportat la T1 2015 economia Romaniei a crescut cu 4.3% cu T1 2016, cel mai bun ritm de evolutie din ultimele patru trimestre.
Dinamica economiei interne in trimestrul I a fost mai buna comparativ cu estimarile pietei: 1.1% trimestru/trimestru, 3.9% an/an.
Apreciem ca accelerarea economiei interne in primele trei luni ale anului curent a fost determinata de dinamica cererii interne, care a contrabalansat contributia negativa a exportului net.
De altfel, datele lunare comunicate de INS indica accelerarea comertului cu amanuntul (indicator barometru pentru consumul privat, principala componenta a PIB) la 19% an/an in T1, pe fondul majorarii venitului real disponibil al populatiei si relansarii creditului in moneda nationala.
Pe de alta parte, consideram ca investitiile productive au fost influentate de forte contradictorii in T1: accelerarea consumului si relansarea economica europeana vs. unda de volatilitate din pietele internationale si distorsiunile determinate de masuri precum Legea darii in plata.
In incheiere subliniem faptul ca datele INS s-au situat in convergenta cu scenariul macro-econometric central BT. Conform acestui scenariu economia interna ar putea accelera de la 3.8% an/an in 2015 la circa 5% an/an in 2016, sub influenta mix-ului relaxat de politici economice si a relansarii economice din Uniunea Europeana (principalul partener economic).
Acest scenariu va fi revizuit dupa ce INS va publica primele estimari cu privire la dinamica componentelor PIB-ului pe trimestrul I 2016 (pe data de 7 iunie).
Alte articole
28 DECEMBRIE 2023
13 OCTOMBRIE 2023
01 SEPTEMBRIE 2023
Încă puțin
Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.