In aprilie preturile de consum au scazut cu un ritm record (3.25% an/an)

Preturile de consum s-au redus cu 0.15% luna/luna in aprilie. Preturile la bunuri alimentare (36% din cosul de consum) au scazut cu un ritm lunar de 0.37%, notandu-se reducerile de preturi la oua (cu 5.85%), legume/conserve din legume (cu 1.52%) si fructe/conserve din fructe (cu 0.70%).

Totodata, preturile la bunuri ne-alimentare (44.25% din cosul de consum) s-au diminiuat cu un 0.10% in aprilie fata de martie. Se noteaza scaderea preturilor la energie electrica cu 2.01% luna/luna, contrabalansata de majorarea preturilor la imbracaminte, incaltaminte si combustibili cu ritmuri lunare de 0.19%, 0.36%, respectiv 0.75%.

Tarifele la servicii (19.75% din cosul de consum) au crescut cu 0.11% luna/luna in aprilie, evolutie determinata de majorarea preturilor la telefon, ingrijire medicala si alte servicii cu ritmuri luna/luna de 0.14%, 0.19%, respectiv 0.92%.

Comparativ cu aprilie 2015 preturile de consum au scazut cu 3.25%, un ritm record de declin, evolutie determinata de transmisia mai puternica a impactului reducerii cotelor de TVA.

Preturile la bunuri alimentare s-au diminuat cu 7.39% an/an, pe fondul scaderii cotei TVA la alimente si servicii de alimentatie, de la 24% la 9% incepand cu 1 iunie 2015.

Preturile la marfuri nealimentare si tarifele la servicii au consemnat ritmuri anuale de declin de 1%, respectiv 0.43%, ca urmare a reducerii cotei generale de TVA, de la 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016.

Din perspectiva indicelui armonizat UE preturile de consum au scazut cu 2.7% an/an in aprilie.

Am revizuit previziunile privind dinamica preturilor de consum pe termen mediu prin incorporarea evolutiilor din aprilie. Conform noilor previziuni dinamica medie anuala a preturilor de consum se va situa la -1% in 2016, 1.3% in 2017 si 1.7% in 2018. In incheiere subliniem faptul ca perspectiva inflexiunii dinamicii anuale a preturilor de consum va determina banca centrala sa initieze un nou ciclu monetar pe termen scurt.

 

un articol scris de Andrei Radulescu

Andrei Radulescu, economist senior la Banca Transilvania, este responsabil cu elaborarea de analize si previziuni macro-economice.

Este doctor in economie, avand specializari post-universitare in macroenomie internationala si europeana, precum si o vasta experienta in analiza/ modelare/ previzionare macroeconomica si financiara atat in Romania, cat si in Portugalia.

In acelasi timp, Andrei Radulescu este cercetator stiintific III la Institutul de Economie Mondiala, din cadrul Academiei Romane. Este autorul volumului "Marea Recesiune: de la economia mondiala la economia nationala" si colaboreaza cu mediul universitar (Academia de Studii Economice din Bucuresti).