Increderea in economie a continuat sa creasca in iulie
03 august 2020 Timp de citire 2:00 minute
Conform statisticilor publicate de Comisia Europeana recent increderea in economie a continuat sa creasca in iulie in Uniunea Europeana, pe fondul eliminarii restrictiilor implementate pentru contracararea crizei sanitare si mix-ului relaxat (fara precedent) de politici economice.
Astfel, increderea in economia Romaniei s-a ameliorat pentru a treia luna la rand in iulie: indicatorul Comisiei Europene in urcare cu 5.2 puncte luna/luna la 82.4 puncte, maximul din martie. Atragem atentia cu privire la faptul ca indicatorul de incredere in economia interna s-a mentinut peste nivelul celui din Zona Euro.
Analiza pe sectoare evidentiaza ameliorarea increderii in servicii (ramura economiei cea mai afectata de incidenta pandemiei si consecintele acestui soc) pentru a doua luna consecutiv in iulie: indicatorul in crestere cu un ritm lunar de cinci puncte la -29.1 puncte, maximul din martie. Subliniem insa faptul ca redinamizarea serviciilor a fost mai lenta comparativ cu cea inregistrata in Zona Euro, dat fiind ca reintensificarea pandemiei a determinat amanarea unor noi masuri de relaxare sau reintroducerea unor noi restrictii in Romania.
Totodata, indicatorul de incredere in industrie a crescut cu 3.9 puncte luna/luna la -5.9 puncte in iulie (cel mai ridicat nivel din martie), ca urmare a redinamizarii comertului international si ameliorarii climatului macro-financiar din Zona Euro (principalul partener economic al Romaniei).
De asemenea, increderea in sectorul de constructii s-a ameliorat in iulie (indicatorul in urcare cu 1.8 puncte luna/luna la -16.1 puncte, maximul din martie), pe fondul nivelului redus al costurilor reale de finantare si majorarii investitiilor publice.
Nu in ultimul rand, increderea in comertul cu amanuntul a continuat sa se amelioreze in iulie (indicatorul la maximul din martie), pe fondul eliminarii restrictiilor implementate pentru contracararea crizei sanitare, mix-ului relaxat de politici economice si investitiilor derulate de marile companii din acest sector.
Ameliorarea indicatorilor de incredere in perioada recenta exprima perspectiva ca economia interna sa intre in ciclul economic post-pandemie pe termen scurt.
Graficul 1. Evolutia increderii in economie (indicatorul Comisiei Europene)
Sursa: Comisia Europeana
Alte articole
28 DECEMBRIE 2023
13 OCTOMBRIE 2023
01 SEPTEMBRIE 2023
Încă puțin
Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.