Productia industriala a crescut cu 3% an/an la noua luni

Conform datelor comunicate recent de Institutul National de Statistica (INS) industria romaneasca a crescut cu 1.2% luna/luna (respectiv 3.9% an/an) in septembrie, evolutie determinata, indeosebi, de dinamica componentei prelucratoare (1.4% luna/luna, 4.3% an/an).

In primele noua luni ale anului curent productia industriala a consemnat un avans cu 3% an/an, data fiind dinamica industriei prelucratoare (3.6% an/an), determinata de impulsul exporturilor, dar si de relansarea cererii interne (consum privat si investitii productive). Totodata, ramura energie&utilitati a inregistrat o crestere cu 2.3% an/an. Pe de alta parte, productia in industria extractiva a scazut cu 9.7% an/an.

Din analiza pe marile grupe industriale se evidentiaza dinamica componentelor bunuri de capital (4.8% an/an) si bunuri de folosinta indelungata (12.5% an/an), care confirma intrarea intr-un nou ciclu economic (pentru Romania si pentru Uniunea Europeana).

In scenariul macroeconomic central BT ne asteptam la redinamizarea industriei interne in lunile urmatoare, proces sustinut de: relansarea economica europeana (cu impact pentru exporturi, cu efect de propagare in industria prelucratoare), majorarea venitului real disponibil al populatiei, redinamizarea creditarii, nivelul redus al costurilor de finantare.

Productia industriala

 

 

un articol scris de Andrei Radulescu

Andrei Radulescu, economist senior la Banca Transilvania, este responsabil cu elaborarea de analize si previziuni macro-economice.

Este doctor in economie, avand specializari post-universitare in macroenomie internationala si europeana, precum si o vasta experienta in analiza/ modelare/ previzionare macroeconomica si financiara atat in Romania, cat si in Portugalia.

In acelasi timp, Andrei Radulescu este cercetator stiintific III la Institutul de Economie Mondiala, din cadrul Academiei Romane. Este autorul volumului "Marea Recesiune: de la economia mondiala la economia nationala" si colaboreaza cu mediul universitar (Academia de Studii Economice din Bucuresti).

Comentarii