Productia industriala a crescut cu un ritm lunar de 2% in ianuarie

Datele Institutului National de Statistica (INS) indica revenirea pe crestere a industriei in ianuarie: avans cu o dinamica lunara de 2%, dupa declinul pe parcursul a trei luni consecutiv.

Evolutia a fost determinata de redinamizarea componentei prelucratoare (ritm lunar de 3.2%, maximul din aprilie 2018), pe fondul recalibrarii perspectivelor din sfera comertului international, dupa semnarea acordului comercial partial SUA-China.

Industria extractiva a crescut cu 1.9% luna/luna, dar componenta energie & utilitati s-a ajustat cu un ritm lunar de 1.2%.

Cu toate acestea, dinamica anuala a productiei industriale a persistat in teritoriu negativ pentru a opta luna consecutiv in ianuarie (diminuare cu un ritm in atenuare la 2.4%).

Industria prelucratoare a scazut pentru a noua luna la rand in ianuarie, cu 1.3% an/an, pe fondul declinului industriei europene si provocarilor interne (echilibru si competitivitate).

Ramurile extractiva si energie & utilitati au scazut cu 2.1% an/an, respectiv 7.8% an/an.

In ceea ce priveste marile grupe industriale se evidentiaza ajustarea productiei de bunuri de capital pentru a opta luna la rand in ianuarie, cu 4% an/an.

Pe de alta parte, productia de bunuri de folosinta indelungata si productia de bunuri intermediare au urcat cu 0.2% an/an, respectiv 2.1% an/an in prima luna a anului curent.

Cele mai performante ramuri ale industriei prelucratoare in ianuarie au fost: fabricarea altor mijloace de transport (11.2% an/an), fabricarea altor produse din minerale nemetalice (12.6% an/an), alte activitati industriale (13.3% an/an), fabricarea echipamentelor electrice (14.3% an/an) si farmaceutica (16.1% an/an).

Pe de alta parte, cele mai severe ritmuri de declin ale productiei au fost inregistrate in ianuarie in industria lemnului (21.3% an/an), repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor (18.1% an/an), fabricarea articolelor de imbracaminte (17.7% an/an), industria pielariei (10.4% an/an) si industria metalurgica (9.4% an/an).

Prognozam continuarea fluxurilor investitionale in economie (ritm mediu anual de 5.4% in perioada 2020-2022), scenariu sustinut de nivelul redus al costurilor reale de finantare, oportunitatile de dezvoltare pe termen mediu si perspectivele de rebalansare a politicii economice (consolidare fiscal-bugetara si accelerarea reformelor structurale).

 

Graficul 1. Productia industriala pe marile grupe (MA12, %, an/an)

Graficul 1. Producția industrială pe marile grupe (MA12, %, an/an)

Sursa: INS, prelucrari BT

un articol scris de Andrei Radulescu

Andrei Radulescu, economist senior la Banca Transilvania, este responsabil cu elaborarea de analize si previziuni macro-economice.

Este doctor in economie, avand specializari post-universitare in macroenomie internationala si europeana, precum si o vasta experienta in analiza/ modelare/ previzionare macroeconomica si financiara atat in Romania, cat si in Portugalia.

In acelasi timp, Andrei Radulescu este cercetator stiintific III la Institutul de Economie Mondiala, din cadrul Academiei Romane. Este autorul volumului "Marea Recesiune: de la economia mondiala la economia nationala" si colaboreaza cu mediul universitar (Academia de Studii Economice din Bucuresti).