Votul pro-Brexit: un soc simetric cu implicatii asimetrice

In ultimele saptamani pietele financiare internationale au fost influentate de rezultatul referendumului organizat in Marea Britanie pe 23 iunie, precum si de dinamica indicatorilor macroeconomici comunicati in principalele blocuri economice ale lumii (Statele Unite, Zona Euro si China).

Din analiza evolutiilor macro-financiare globale si europene din ultimele saptamani se poate nota faptul ca votul pro-Brexit a constituit un soc simetric (daca luam in considerare reactia imediata a pietelor) cu implicatii asimetrice. Pe de o parte, piata americana pare sa fi depasit aceasta provocare. Pe de alta parte, piata europeana continua sa resimta votul britanicilor, pe fondul conexiunilor economico-financiare si investitionale puternice dintre Uniunea Europeana si Marea Britanie, dar si a incertitudinilor cu privire la viitorul procesului de integrare economica europeana si la rolul Londrei in arhitectura financiara europeana si globala.

Astfel, dupa cum se poate nota in primul grafic din dreapta, pe piata monetara rata de dobanda pe scadenta 3 luni a revenit la nivelul de dinainte de referendumul britanic in Statele Unite: 0.688% la jumatatea lunii iulie (maximul din luna mai 2009), in urcare cu 10% dupa minimul local consemnat pe 24 iunie (ziua comunicarii rezultatului). La polul opus, EURIBOR la trei luni a atins noi minime istorice (-0.293% la jumatatea lunii iulie). Aceasta divergenta reflecta perspectivele de intensificare a decalajului din sfera politicii monetare (pe termen scurt) dintre SUA (continuarea ciclului monetar) si Zona Euro (posibilitatea implementarii unor noi masuri de relaxare pentru consolidarea procesului de relansare economica si contracararea presiunilor deflationiste).

Pe piata titlurilor de stat ratele de dobanda au scazut puternic atat in SUA dar si in Europa dupa votul britanic, pe fondul intensificarii perceptiei de risc investitional, care a determinat reorientarea fluxurilor internationale de capital spre instrumente cu grad redus de risc. In SUA rata de dobanda pe scadenta 10 ani a retestat minimele istorice la inceput de iulie (1.36%), dupa care a initiat un proces de convergenta spre nivelul de dinainte de referendum. Pe de alta parte, in Germania acest indicator a consemnat valori negative in fiecare sedinta de tranzactionare de dupa comunicarea rezultatului referendumului.

Implicatiile asimetrice ale votului pro-Brexit sunt mult mai vizibile pe piata de actiuni. In SUA indicii bursieri au atins in ultimele sedinte de tranzactionare noi maxime istorice, semn ca socul britanic a fost depasit. Pe de alta parte, in Europa indicii bursieri continua sa se tranzactioneze la niveluri inferioare celui din 23 iunie (ziua referendumului). Aceasta divergenta este determinata, in principal, de comportamentul sectorului bancar, cel european fiind mult mai afectat de rezultatul votului (concretizarea Brexit ar putea determina reconfigurari importante, intr-o perioada in care sectorul resimte puternic nivelul redus al ratelor de dobanda).

Nu in ultimul rand, din perspectiva economiei reale, increderea investitorilor s-a deteriorat sever in Zona Euro: indicatorul Sentix a scazut cu 8.2 puncte luna/luna la 1.7 puncte in iulie (nivelul minim de la inceput de 2015). Deteriorare s-a consemnat si in SUA, insa cu un ritm mult mai redus (indicatorul se situeaza in zona maximelor din ultimele trimestre, dupa cum se poate nota in graficul al patrulea din dreapta).

un articol scris de Andrei Radulescu

Andrei Radulescu, economist senior la Banca Transilvania, este responsabil cu elaborarea de analize si previziuni macro-economice.

Este doctor in economie, avand specializari post-universitare in macroenomie internationala si europeana, precum si o vasta experienta in analiza/ modelare/ previzionare macroeconomica si financiara atat in Romania, cat si in Portugalia.

In acelasi timp, Andrei Radulescu este cercetator stiintific III la Institutul de Economie Mondiala, din cadrul Academiei Romane. Este autorul volumului "Marea Recesiune: de la economia mondiala la economia nationala" si colaboreaza cu mediul universitar (Academia de Studii Economice din Bucuresti).

Comentarii