La cafea cu… Ömer Tetik. Interviu Forbes

E interesant cum se pot găsi similitudini discrete și puncte comune în viața unor oameni cu un parcurs foarte diferit. Cred că aveam mai puțin de trei ani când tata și-a vândut motocicleta Simpson pentru că zgomotul motorului mă speria. Ömer Tetik, CEO-ul Băncii Transilvania, a renunțat la motocicletă când i s-a născut primul copil; motocicletă pe care și-o cumpărase după ce a văzut, adolescent fiind, filmul Easy Rider, cu Dennis Hopper, un actor pe care, acum mulți ani, am avut șansa să-l intervievez când a fost la București.

 

Interviu realizat de Doru Iftime, Editor Coordonator si publicat de Forbes (septembrie 2019)

 

Cum de ați ales o carieră în domeniul bancar? Cineva din familie lucra în branșă?

 

Din exterior, meseria de bancher pare puțin rigidă, neprietenoasă. Ce vă place la ceea ce faceți? Ce vă dă satisfacție?

E adevărat, bankingul înseamnă cifre – dobânzi, indicatori, randament financiar. Dar tot ce vedem în jurul nostru are legătură cu o bancă, cu finanțarea – fie că e vorba despre un leasing, un credit sau orice alt fel de împrumut. Mie îmi face plăcere să îi văd pe clienții noștri prosperând, dezvoltându-se. Îmi place să cred că ne aducem contribuția la dezvoltarea mediului de afaceri, la evoluția antreprenoriatului românesc.

 

Una dintre direcțiile importante în care acționează banca pe care o conduceți este susținerea antreprenoriatului. Vă tentează antreprenoriatul în vreun fel?

Job-ul meu la Banca Transilvania are o componentă antreprenorială importantă. Însă, deocamdată, nu mă văd pornind o afacere. Chiar după șase ani la BT mă simt ca în prima zi şi simt provocarea proiectelor noi şi a relației cu noii clienți. Încă mai avem atâta treabă la BT şi în sistemul bancar românesc încât consider că menirea mea este să contribui aici. Poate peste 15-20 de ani, o să mă gândesc la o afacere proprie. Vedem. E vorba şi de context, şi de curajul de moment.

 

Ce faceți în timpul liber?

Timpul liber aparține familiei, de aceea fac în așa fel încât orice moment liber să le aparțină copiilor şi soției. Avem trei copii mici – Aris are doi ani, Selin – șapte și Deniz – aproape nouă ani. Ei sunt cea mai importantă sursă de energie pentru mine. Călătoresc mult, sunt destul de ocupat – și preocupat –, de aceea fac în așa fel încât orice moment liber să le aparțină copiilor. Îmi place muzica, îmi place să călătoresc alături de familia mea, citesc – încerc să citesc și altceva în afară de business și management, îmi place fiction, iar ca autori, Neil Gaiman, Neal Stephenson, George Orwell, dar şi JK Rowling. De asemenea, mi se pare foarte interesant Yuval Harari. Este un autor care a devenit repede cunoscut datorită unor teorii revoluționare, care combină istoria cu viitorul și antropologia cu tehnologia. Mă fascinează talentul său de a găsi modul de a spune simplu lucruri atât de grele şi de a le împinge către un număr mare de oameni. Harari a schimbat cumva modul în care vedem viitorul şi umanitatea acum.

 

Povestiți-mi un pic despre activitățile pe care le faceți împreună cu copiii.

În principal, încercăm să le trezim interesul, să le identificăm pasiunile, să-i ajutăm să-și facă hobby-uri. Căutăm să aflăm ce le place și să facem acele lucruri, nu să le impunem noi ceva. Deniz cântă la chitară și joacă bine baschet și fotbal, Selin face canto, toți merg la înot… Iar Aris deja driblează foarte bine – cine știe, poate va fi primul sportiv din familia noastră.

 

Spuneați că sunteți ocupat și preocupat de ceea ce faceți. E multă responsabilitate și presiune în munca dvs. Cum gestionați stresul?

În principiu, mă focusez pe aspectele pozitive. Una este să vorbești despre carduri de credit sau finanțarea consumului şi sună prea pragmatic, dar este altceva când spui că e vorba despre cadouri de sărbători, achiziționarea unei case sau planificarea unei vacanțe. Pe de altă parte, cred că stresul are rolul lui în obținerea performanțelor, nu obții același rezultate dacă ești relaxat. Ca manager, sper că reușesc să nu transmit presiunea sau stresul asupra colegilor mei.

 

Lucrați cu bani. Ce înseamnă banii pentru dvs.?

Acum 25 de ani, când eram la începutul carierei, banii erau o necesitate. Acum sunt un instrument cu care pot face lucruri. Îmi place un citat pe care l-am găsit în ediția americană a revistei Forbes, anume că banii trebuie să-i ai în minte, nu în inimă.

 

Aveți un model de business pe care îl apreciați? O persoană pe care o admirați?

Din zona de business îl urmăresc de mult și îl admir pe Warren Buffett. La vârsta lui, are o energie uimitoare și are o abordare umană, normală, a problemelor, deși gestionează sute de afaceri din domenii diverse, în toate colțurile lumii. Citesc mereu despre el și încerc să fiu la curent cu ce scrie presa despre el. Iar de la noi îl apreciez mult pe domnul Horia Ciorcilă (fondatorul Băncii Transilvania, n.r.), admir tenacitatea de care a dat dovadă, felul în care și-a ales afacerile în care a investit, etica şi principiile solide pe care şi-a bazat întreaga carieră. E unul dintre artizanii culturii organizaționale BT – a fost alături de bancă în toată istoria ei de 25 de ani şi a arătat ce înseamnă o poveste românească de succes antreprenorial.

 

Știu că vă plac motocicletele. Am citit că aveți un Fat Bob.

Motociclismul e una dintre pasiunile mele. Mi-am dorit o motocicletă încă din adolescență, după ce am văzut filmul Easy Rider.

 

Foarte interesant că spuneți asta, am avut ocazia să-l intervievez pe Dennis Hopper acum mulți ani.

Dennis Hopper a fost un om foarte interesant – a fost nu doar actor, ci și colecționar de artă… Așadar, îmi doream de mult o motocicletă și, când am avut ocazia, mi-am cumpărat una și am customizat-o puțin.

 

Vă pricepeți să meșteriți?

Puțin. Însă când a venit primul copil, am zis că am alte responsabilități, trebuie să fiu mai atent, să am grijă de mine și de familia mea – și mi-am vândut motocicleta. Dar după câțiva ani m-am răzgândit. Este o pasiune pe care o împărtășesc cu soția mea și ea m-a încurajat – a zis că merit un pic de răsfăț după atâta muncă. Și acum am un Fat Bob. Regret că nu am timp să merg cu el cât mi-aș dori, dar uneori mă consolez cu simplul gând că-l am. Iar o plimbare, chiar și una scurtă, e mereu o plăcere. În Ardeal, peisajele sunt superbe, în București, în schimb, nu e tocmai o plăcere să mergi nici cu mașina, nici cu motocicleta.

 

Șoferii nu prea sunt atenți la motocicliști.

E o curbă de învățare, motocicletele și scuterele se înmulțesc, iar șoferii încă trebuie să se obișnuiască cu ei. O regulă bună, pe care am învățat-o şi în trafic, confirmată şi de cercetări sociologice, are legătură cu faptul că noi, ca oameni şi ca şoferi, nu suntem obişnuiți să vedem ceva după care nu ne uităm. Cu alte cuvinte, vedem mai ușor un lucru după care ne uităm. Când eşti în trafic, în maşină, te uiți în oglinda laterală sau retrovizoare şi cauți cu privirea o maşină – nu cauți un motociclist. Cum este vară, e bine să ne uităm şi după o motocicletă sau un scuter.

 

Mașina sau motocicleta, care vă e mai dragă?

Prefer motocicleta, dar mașina e mai practică, cel puțin în București, unde vremea e destul de schimbătoare. Iarna nu-i de mers cu motocicleta, vara e prea cald… Cred că merg mai des cu scuterul, cu el pot merge și în costum spre bancă.

 

Iată o imagine care-mi place. S-ar putea spune că sunteți un admirator al industriei auto și moto americane?

Cel puțin până în anul 2000, industria auto americană a pus accentul pe putere, nu pe confort și manevrabilitate. Mașinile erau simple și le puteai face diverse reparații ușoare ca amator, nu trebuia neapărat să mergi la service. Dacă vrei confort și multe butoane, îți iei o mașină europeană. Prefer mașinile americane pentru că dezvolți cu ele o relație de prietenie. Le rămâi fidel, le păstrezi, nu devii un consumator. Iar sunetul V8-ului dă dependență, e uluitor.

 

Dacă ar fi să vă puneți o dorință…? Ce vă doriți să faceți și n-ați reușit încă?

Mi-aș dori să fac o călătorie lungă cu familia, cu rulota.

 

Cu autorulota sau cu o rulotă remorcată?

Cu autorulota. În zona mediteraneeană. Dar mai sunt câteva condiții de îndeplinit: ar trebui să fie o plecare de câteva luni, copiii ar trebui să fie ceva mai mari, ca să rămână cu amintiri frumoase… Și eu să fiu mai puțin ocupat, ca să pot lipsi de la muncă atâta timp. Acum pare imposibil. Pe undeva, cred că merită să faci o astfel de călătorie inclusiv pentru demontarea unor idei preconcepute: noi, corporatiştii, când suntem stresați, credem că Grecia, Spania sau Portugalia sunt panacee. Eu zic că un trip de două-trei luni îți validează ideea că fericirea înseamnă o cafea bună sau relații corecte cu prietenii şi colegii. Poate e așa, poate nu. Dar trebuie încercat.

 

O trăsătură de caracter pe care o aveți dvs. și pe care ați dori să o transmiteți mai departe copiilor dvs.

Să-i respecți pe ceilalți, asta e ce am învățat eu de la părinții mei. Să te gândești mereu și la ceilalți, la poziția lor și să le-o respecți. Să ai mereu în vedere impactul pe care gesturile, ideile sau atitudinile tale îl au asupra lor, asupra celor din jur.

 

Dacă ar fi s-o luați de la capăt, ați merge pe același drum? Ați schimba ceva?

E o întrebare dificilă. Mă consider un om norocos, am o familie frumoasă, trei copii, o soție pe care o iubesc, un job pe care îl fac cu plăcere și pasiune… Mi-ar fi și frică să mă gândesc să schimb ceva; un parcurs diferit ar însemna probabil să nu mai fiu unde sunt astăzi. Așa că mai degrabă aș zice că aș repeta greșelile trecutului ca să ajung unde sunt acum.