Locul unde makers si crafters se intalnesc: IncubART #BTlovesTIMI

 

 

IncubART #makerspace este spatiul celor ce creeaza. Sau, mai bine spus, locul in care #makers si #crafters se intalnesc, lucreaza si colaboreaza impreuna.

De la Politehnica la antreprenoriat ai crede ca e drum lung. Dar Daniel si Florin au dovedit ca nu-ti ia mai mult de 1 an sa faci asta. S-au pus pe treaba si au reusit sa transforme un spatiu de peste 2000 de metri patrati dintr-o cladire industriala dezafectata, intr-un co-work space cool, numai bun pentru artisti si pasionati de handmade.

Cum ati ajuns antreprenori? Care e povestea business-ului IncubART?

Florin: Sunt doua versiuni. Prima versiune, este si cea pe care o cunoaste lumea, este mai frumoasa :) La inceputul anului 2016, impreuna cu Daniel am dezvoltat un mic atelier de tamplarie in care mai lucram in timpul liber. Astfel au venit prieteni la noi, care doreau sa utilizeze echipamentele noastre. Asa a aparut tei ani mai tarziu, IncubART Makerspace.

Cat despre a doua versiune – povestea mai putin cunoscuta – se refera la multa, multa munca. Pe scurt, a fost un an in care am analizat diferite spatii industriale din oras si am dezvoltat conceptul. Am luat in calcul opt spatii in care sa punem bazele IncubART. Amenajarea intregului spatiu a durat un an, o saptamana si o zi.

 

Care au fost piedicile pe care le-ati intampinat pe parcurs?

Florin: Nu le numim piedici. In viata de antreprenor, in functie de nivelul la care esti, apar provocari zi de zi. Fie ca e vorba ca vorbim de lucruri minore, pe care poti sa le rezolvi rapid, fie ca vorbim de provocari la care lucrezi zile intregi.

Daniel: Ca in orice business, am intampinat probleme financiare, probleme birocratice, lipsa fortei de munca, dar cu toate acestea am crezut in ideea noastra si am mers mai departe.

 

Care e planul vostru pentru 2019?

Daniel: Planul pentru anul 2019 este unul de dezvoltare a IncubART prin evenimente, dar si prin cresterea vizibilitati conceptului de makerspace in comunitatea timisoreana.

Florin: Si, de asemenea, sa aducem in fata timisorenilor si a turistilor din oras evenimente si activitati cu si despre arta.

 

De ce ati ales sa deschideti un incubator de arta?

Florin: In Timisoara mai sunt incubatoare si spatii de co-work care ii sustin pe cei aflati la inceput de drum, dar nu in acest domeniu. Noi, fiind pasionati de domeniul artelor, am ales sa „deschidem” acest „incubator de arta”.

Daniel: Practic am ales sa dezvoltam o comunitate in domeniul industriilor creative.

Cui va adresati? Care e publicul IncubART?

Daniel: Ne adresam atat artistilor locali, freelancelilor cat si celor care doresc sa-si puna in practica ideile sau sa-si dea frau liber imaginatiei. Un public care ni-l dorim cat mai implicat in ceea ce inseamna IncubART Makerspace sunt studentii de la Facultatea de Arte si Design sau de la Facultatea de Arhitectura care pot aduce un plus valoare comunitatii.

Florin: Pe scurt, toti cei care isi doresc sa faca ceva sunt bine veniti la IncubART Makerspace. Cele trei elemente pe care dezvoltam conceptul sunt #aiunde, #aicucine si #aicuce.

 

De ce Timisoara?

Florin: Este orasul in care am fost studenti si in care am decis sa locuim si dupa finalizarea studiilor. Daca as avea posibilitatea sa aleg din nou, tot acest lucru as alege.

Daniel: Timisoara este intr-o dezvoltare continua. Este un loc deschis catre concepte noi. Astfel conceptul IncubART makerspace se potriveste ca o manusa orasului, viitoare Capitala Europeana a Culturii.

 

Ce va inspira?

Florin: Oamenii. Oamenii care vin la noi cu diferite proiecte și planuri. Ei vin cu un plan și pleacă cu o realizare. Vin cu o idee și noi îi ajutăm să o dezvolte. Entuziasmul lor ne inspiră în fiecare zi.

Daniel: Nevoia oamenilor de apartenenta la o comunitate creativa. Dorinta lor de a lucra dintr-un spatiu utilat complet in care sa isi puna in practica ideeile.

 

Aveti un sfat pentru cei care vor sa devina antreprenori?

Florin: Curaj! Să aibă curaj să își depășească comoditatea. Mulți visează să lucreze la propria idee, să se trezească dimineața și să meargă la lucru în propria afacere. Să te trezești de dimineață și să mergi într-un loc unde muncești de drag este lucrul la care visează multă lume, dar puțini și fac ceva în acest sens.

Daniel: Sa renunte la comoditate si sa inceapa de astazi sa puna bazele ideii la care viseaza.

 

Descopera povestile antreprenorilor din Timisoara, aici.