Povestea proiectului "In Fata Blocului"

Mihai Gheorghe si Vlad Tomei, noii nostri prieteni din Bucurestiul Intreprinzator, recomandati de Mihai de la frufru, ne-au povestit putin despre culegerea de jocuri ale generatiei cu cheia la gat, care poarta numele "In Fata Blocului".

 

Colectia de jocuri ale copilariei de altadata, punctul de pornire

Proiectul  a pornit ca o colectie de jocuri ale copilariei, o modalitate de a aminti, pune in practica si transmite mai departe aceste jocuri.

Intre timp, proiectul tinde sa devina un business de sine statator, cu o serie intreaga de produse derivate la care se lucreaza acum, plus o serie de editii straine in curs de dezvoltare.

Entitatea din spatele acestei culegre de jocuri este Supersomething, un studio de creatie multidisciplinar, care dezvolta in egala masura atat proiecte de comunicare si design pentru clienti externi, cat si proiecte proprii, pornite de la zero, cum e si In Fata Blocului, de altfel.

Mihai e nascut si crescut in Bucuresti (Titan, mai exact), Vlad e nascut si crescut in Iasi si crescut mai departe in Bucuresti, de vreo 15 ani incoace.

 

Motivatia pentru a incepe un astfel de proiect de business

In Fata Blocului a inceput pentru ca ne-am indragostit amandoi de idee suficient de mult incat sa pierdem nopti si week-end-uri lucrand la asta, printre diverse alte proiecte. Insa, mai important de atat, ceea ce ne motiveaza sa continuam e raspunsul aproape unanim pozitiv pe care l-a primit proiectul. Faptul ca atinge cumva o coarda sensibila si o tematica relevanta - si anume ca azi copiii tind sa petreaca mai putin timp jucandu-se afara impreuna.

Pe de cealalta parte, ne da avant potentialul lui enorm de dezvoltare, avand in vedere ca e o idee cu care rezoneaza foarte multe culturi diferite. Am terminat de adaptat varianta in limba engleza, cea poloneza e in lucru, cea chineza, la fel, iar acum tocmai am revenit de la Targul de Carte de la Frankfurt unde si-au aratat interesul si mai multi posibili parteneri straini.

 

Diferentiere: colectia nu e doar o carte, ci si un obiect decorativ

Mare parte din “strategia de marketing” a fost de fapt insasi solutia de design. Am vrut ca forma pe care o ia colectia asta sa nu fie doar o carte, ci si un obiect de design. Asta a facut produsul sa iasa in evidenta si sa poata sta cu usurinta atat pe rafturile de carti, pe cele cu jocuri, dar si pe cele cu cadouri. Ceea ce e important, pentru ca asa s-au deschis mai multe canale de distributie.

 

Un lucru e valoros atunci cand iti place atat de mult incat iti vine sa povestesti unui prieten despre el. Proiectul a crescut  organic, prin oameni suficient de incantati de el incat sa le spuna prietenilor, care mai apoi au spus, la randul lor, prietenilor lor … si tot asa.

 

Scalarea, printre provocarile unui astfel de proiect

Dupa care toata treaba asta trebuie adaptata si aplicata pentru fiecare alta tara in care mergem cu proiectul. E enorm de mult de lucru.

Suntem insa optimisti. Peste tot in lume unde proiectul a ajuns, a avut parte de aceleasi reactii calde, a adus zambete si nascut nostalgii. Asta ne incurajeaza. Credem ca avem realmente sanse sa reusim sa punem umarul la a da mai departe aceste jocuri generatiilor care vor veni.

Campionatele Mondiale de Jocuri din Fata Blocului parca nu mai sunt un vis chiar atat de indepartat.

 

Sfaturi pentru persoanele care viseaza sa devina antreprenori

Sa nu-si tina ideile in sertar, sa le faca vizibile. Sa vorbeasca despre ele. Iar cand se apuca de treaba, sa-si aleaga o idee in care chiar cred.

Pentru ca asta va deveni viata lor pe o perioada nedeterminata. Si daca n-o sa le placa, o sa fie destul de complicat.

 

Bucurestiul intreprinzator este locul care prezintă poveștile oamenilor care fac din Bucureşti capitala antreprenoriatului românesc. Ideea proiectului Bucureştiul Întreprinzător a pornit de la un Manifest prin care Banca Transilvania vrea sa contribuie la dezvoltarea Bucureștiului, oferind  tuturor exemple de reușite. Fiecare antreprenor care își spune povestea și alege apoi un alt bucureștean întreprinzător pe care îl cunoaște și care consideră că merită să fie cunoscut de către comunitate.  

 

Comentarii