2020 cu forțe proaspete

Șiii iată-ne în 2020! A fost o călătorie superbă până în acest moment, cu bune și cu rele, cu greutăți și cu momente fericite, dar acum că suntem la începutul unui nou capitol... Tu cum vrei să îți continui povestea? 

Noi îți propunem să te așezi la casa ta, iar dacă și gândul tău e în aceeași direcție, hai să vedem împreună ce e de făcut. Noi ți-am pregătit un ghid întreg cu 10 pași, dar ca informația să fie mai ușor de digerat îți propunem să îi luăm pe rând. Ce spui?

Prima și prima dată este important ca să pornești la drum... responsabil! Mai exact acum este momentul în care trebuie să fii sincer cu tine și să vezi care este balanța contului tău. Care sunt veniturile tale lunare, dar mai ales care sunt cheltuielile. Mai simplu spus, fă-ți un buget!


De ce ai nevoie? Ei, asta e o întrebare foarte simplă! De un pix și o hârtie. Hai, fugi după ele. Pam... pam... pam... Le ai lângă tine, da? Bun! Atunci să începem.

Veniturile – aici trebuie să treci absolut TOOOATE sursele tale de venit. Uite aici ar fi câteva:

  • Salariu. Ok, dacă salariul tău e fix, treaba este simplă. Totuși dacă ești zilier sau ești plătit per oră, ori în funcție de comision, adaugă în buget salariul minim pe care îl primești în fiecare lună.
  • Banii pe care îi primești sub forma tichetelor de masă (pe aceștia îi poți echivala cu cheltuielile variabile – vezi mai jos)
  • Alocația copilului – în cazul în care ești părinte (știi tu, job-ul acela cu normă întreagă)
  • Bonusurile pe care le primești periodic la job
  • Primele – pentru că te știm, ești amazing!
  • Banii care îți vin de pe urma dividentelor (dacă e cazul)
  • Banii care vin de pe urma chiriașilor 

Ok, stăm binișor până acum? Hai că abia acum vine partea mai grea!

Cheltuielilesau toți micii monștrii care îți mânâncă banii pe care îi câștigi, iar pentru că aici e o adevărată nebunie, îi vom împărți în:

  1. Cheltuieli fixeadică cele care vin în fiecare lună și mânâncă câte un pic din bugetul tău. Le recunoști foarte ușor, după următoarele denumiri:
  • Chirie
  • Utilități – apă, gaz, electricitate
  • Abonamente – la telefon, internet, televiziune, la sală
  • Credite – spre exemplu pentru mașină
  • Asigurări

2.  Cheltuieli variabileacestea se prezintă în mod inconstant, iar atunci când apar, iau din bugetul tău sume greu de urmărit. Tocmai din acest motiv este foarte important să le recunoaștem și să fim cu ochii pe ele:

  • Mâncare
  • Activități de relaxare
  • Excursii și vacanțe
  • Produse de igienă și cosmetică
  • Îmbrăcăminte și încălțăminte, iar lista poate continua

Încearcă să faci acest exercițiu pentru ultimele două luni ca să vezi exact cum stă treaba. Ce spui? În acest buget se mai încadrează încă o rată pentru un credit ipotecar?

Dacă răspunsul este clar da, atunci te așteptăm aici ca să vezi care sunt pașii următori pe care trebuie să îi faci pentru a ajunge ”acasă”.

Dacă totuși te gândești că un credit s-ar transforma rapid într-o povară greu de dus, atunci aruncă încă o privire asupra cheltuielilor tale și încearcă să le reduci, astfel încât să poți economisi ma ușor.

Tu știi cel mai bine ce poți face cu banii tăi!

 

Editor: Mihaela Ban, Ofițer Marketing și Comunicare, Banca Transilvania