3 lucruri de care sa tii cont cand iti amenajezi bucataria

Daca initial am discutat despre cat de important este sa raspunzi la cateva intrebari inainte sa iti planifici compartimentarea locuintei, la ultimul curs INSIDE ACADEMY unde am fost prezenti, Alina si Omid ne-a povestit despre amenajarea bucatariei. Ei subliniaza inca o data de ce este bine sa adaptezi amenajarea oricarui spatiu din casa la propriile tale obiceiuri.

E posibil sa fii un tanar profesionist si sa preferi sa iei masa in oras sau sa comanzi. La fel de bine, poti fi o mama sau un tata carora le place sa iti rasfete familia cu retete care mai de care. E esential ca bucataria sa fie un spatiu compatibil cu nevoile tale de zi cu zi, potentat la maxim din punct de vedere al functionalitatii si care sa iti faca viata mai usoara. 

 

Uite cele 3 lucruri de care sa tii cont cand iti amenajezi bucataria:

1. Cum amenajez o bucatarie in functie de dimensiune? 

Un spatiu mic trebuie maximizat la maximum. Cea mai eficienta solutie este alegerea mobilierului realizat pe comanda, in care pot fi incastrate electrocasnicele si care poate fi realizata pe toata inaltimea camerei, obtinand astfel mai mult spatiu de depozitare. 

Daca bucataria este un spatiu generos, poti profita de asta si poti instala un jolly inalt care sa substituie camara. Sau poti include masina de spalat si uscatorul tot in mobila de bucarie. Totodata, poti alege montarea cuptorului si a cuptorului cu microunde intr-o coloana separata, la o inaltime mai usor de accesat.

 2. Exista si oameni care nu gatesc!

Da, este o realitate din ce in ce mai des intalnita. Sunt foarte multe persoane care prefera sa manance in oras cu prietenii sau carora pur si simplu nu le place sa gateasca. Profita de lucrul asta si fii curajos cand iti amenajezi bucataria - poti alege parchet pentru pardoseala sau poti renunta la cuptor si sa ramai doar cu un aragaz electric. 

 3. Siguranta e prioritara.

Bucataria poate deveni un loc periculos, asa ca e nevoie un pic de atentie pentru aceste detalii. De exemplu, aragazul nu trebuie pus niciodata langa perdea.

Siguranta si treaba facuta bine costa, iar daca bugetul este o provocare, te ajutăam noi. Mai multe detalii aici.

Revenim cu noi informatii utile si sfaturi de la Alina Vilcu si Omid Ghannadin. Stai aproape.