0%

”A trecut vremea cheltuielilor neesentiale” Luminita Runcan, Director General Adjunct Risc

26 aprilie 2021 Timp de citire 4:00 minute

Luminita Runcan, Director General Adjunct Risc BT, explica intr-un interviu acordat pentru BankingNews de ce nu ar trebui sa iti asumi riscuri financiare mai mari decat iti permiti si ca cel mai bine e sa fii mereu cu un ochi pe gradul de indatorare cand vine vorba despre costurile de finantare. Regasesti mai jos interviul integral. Enjoy! 😊

1. Cum au evoluat, in pandemie, riscurile care contribuie la alcatuirea costurilor de finantare din Romania si ce impact a avut criza sanitara asupra pretului efectiv al creditelor noi?

Pentru ca pandemia generata de COVID-19 nu are precedent, reactia pietelor privind costurile de finantare a fost diferita de alte situatii de criza, as numi-o atipica. Toate bancile centrale si guvernele au conlucrat in dorinta de a mitiga un posibil risc de lichiditate in pietele financiare, care ar fi putut majora efectele negative ale lockdown-ului. In acceste conditii, costurile de finantare s-au pastrat la niveluri scazute, ba chiar s-au redus. Dupa estimarile analistilor si chiar ale supraveghetorilor europeni, dobanzile vor fi in continuare scazute 1-2 ani. Mai mult decat atat, chiar si agentiile de rating au recunoscut debitorilor necesarul de timp suplimentar pentru a-si recalibra planurile pentru viitor, asa incat am vazut amanari ale actiunilor de revizie ale ratingurilor suverane, de exemplu.

2. Cum se va derula anul 2021 din punctul de vedere al riscurilor si cum vor evolua creditarea si costurile de finantare, la nivel de banca si la nivel de piata, luand in calcul incertitudinile generate de COVID-19?

Vedem deja semne ale revenirii apetitului pentru credite din partea anumitor categorii de clienti, ceea ce este un semnal pozitiv, inseamna ca oamenii au planuri, iar planurile inseamna incredere si optimism. Ramanem atenti la calibrarea corespunzatoare a creditului in functie de veniturile persoanei care vine la BT pentru imprumut si, de asemenea, la finantarea corecta a companiilor din punctul de vedere al tipurilor de produse pe care le oferim. Costurile de finantare vor ramane scazute in perioada urmatoare, tocmai de aceea suntem precauti in ceea ce priveste gradul de indatorare al clientilor pentru a evita supraindatorarea in cazul in care dobanzile vor creste.

3. Cat de mult constientizeaza romanii importanta riscurilor unei finantari si ce rol joaca educatia financiara in aceasta privinta?

Din pacate, cred ca inca destul de putin. Creditul ramane o optiune tentanta si tot mai atractiva din perspectiva costurilor. Aici consider ca intervine educatia financiara, asa incat, in loc ca astfel de surse, precum creditul si economiile, sa fie directionate cu prioritate catre investitii profitabile si nevolatile, de foarte multe ori acestea sustin nevoi mai putin esentiale, poate chiar capricii de moment.

4. Daca ar fi sa alegeti un pilon de dezvoltare pentru economia romanesca, pe ce ati miza, mai ales acum cand pandemia redefineste modul de viata cu care eram obisnuiti pana in martie 2020?

Investitiile lucrative, in dezvoltare, retehnologizare si, mai ales, adaptarea proceselor la noua realitate ar putea reprezenta un pilon de dezvoltare. O miza foarte mare ar putea avea investitiile in infrastructura, unde din pacate suntem inca deficitari. Nu in ultimul rand, desi sectoarele defensive ar putea fi de asteptat sa constituie in continuare un “driver” important al economiei, nu ar fi exclus sa asistam la “surprize” din partea unor segmente, la o prima vedere profund afectate de contextul pandemic: transport rutier de marfuri sau chiar turism/leisure. Totul depinde insa de cat de curajoase vor fi masurile pe care suntem dispusi sa le adoptam, bineinteles intr-un mod controlat.

5. Care sunt principalii indicatori pe care ar trebui sa-i urmareasca romanii pentru ca pot avea o influenta considerabila asupra bugetului unei familii si care ar fi limitele pana la care putem vorbi despre normalitate in evolutia acestor indicatori?

Gradul de indatorare cred ca ramane un element extrem important, care trebuie controlat cu atentie de fiecare persoana. Cred ca a trecut vremea investiilor si chetuielilor neesentiale, asa-numitul “consumer discretionary”, iar focusul fiecaruia ar trebui sa fie nu neaparat economisirea, cat plasarea chibzuita si profitabila a economiilor, a finantarilor.

6. Pandemia ne-a aratat ca suntem supusi unor riscuri pe care nu le putem anticipa. Ce sfaturi aveti pentru oameni pentru a avea o viata financiara sanatoasa si la ce riscuri trebuie sa-si raporteze bugetele proprii pentru a face fata in viitor neprevazutului?

Daca ar fi sa dau un sfat, ar fi acesta: nu riscati mai mult decat va puteti permite.

 

Ți-a plăcut acest articol?
12
0

Abonează-te la newsletter

Și afli primul noutățile de pe
Newsroom & Blogul BT.

Te poți dezabona oricând dorești, vezi detalii.

Încă puțin

Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din e-mail.

Încă puțin

Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.

Descarcă BT Pay

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă BT Pay

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă BT Pay

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă NeoBT

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă NeoBT

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă NeoBT

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă BT24

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă BT24

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.