Alexandru Cojocau despre banking sau biking, oare cum era?

De-ar fi sa scriem un scenariu in care protagonistul sa fie Alex Cojocaru, unul din #OameniidelaBanca din breasla de la Cluj, ar suna cam asa: dupa o zi de lucru plina la agentia BT de pe Bulevardul Eroilor, Alex se aseaza pe scaunul de la birou, isi inchide ochii si isi ia avant pentru a se roti cu scaunul, moment in care aerul „deranjat” de miscare il duce cu gandul la vantul pe care il va simti la urmatoarea plimbare cu bicicleta pe o noua creasta spectaculoasa de munte. Alex face si banking, si biking. Mountain biking.

Iubeste natura. Atunci cand e inconjurat de munti, Alex este in elementul lui, iar acest lucru il incarca cu energie – mai ales daca iesirea pe munte este acompaniata de sotia lui, cu care imparte aceleasi pasiuni, inclusiv skiatul, snowboarding-ul si trekking-ul.

Am spune ca Alex este sef de agentie, pentru ca asa si este, dar ceva suna gresit. Nu, Alex nu este sef. Alex este lider

„Daca esti un bun manager, un lider adevarat, ii vei dezvolta pe fiecare in parte si ii vei face sa creasca mai mult. Rolul meu este sa le fiu alaturi. Asta mi-a placut intotdeauna si colegii mei stiu asta. Trebuie sa avem intotdeauna discutii libere, de la viata lor pana la cele ce sunt legate de lucru, pentru ca toate se imbina. Nu poti sa faci abstractie de ele”, spune el.

Lucreaza in banking din 2004. A facut liceul de informatica in Resita, a continuat cu Academia de Studii Economice la Bucuresti, dupa care a constatat ca agitatia unui oras mare nu i se potriveste, asa ca s-a intors inapoi in orasul natal.

La 23 si-un pic de ani, s-ar fi vazut lucrand intr-o firma pe comert exterior, insa s-a ivit o oportunitate de a se angaja la o banca. Relatia lui cu bankingul a fost intrerupta la un moment dat pentru doi ani de zile, timp in care a facut consultanta. Totusi, cum ne-a spus si el, prima iubire nu se uita niciodata, asa ca a revenit in domeniul bancar.

Dupa ce a simtit ca Resita nu mai are ce sa-i ofere, a facut un pas mare la noi, la Cluj: „Sistemul bancar este foarte stresant, insa cei care lucreaza doar in BT nu-si dau seama de asta. BT-ul are ceva special, din simplul motiv ca oamenilor le pasa de oameni. (...) E o chestie pe care mi-am insusit-o si eu si vreau sa o duc mai departe.” – primul ingredient pentru reteta unui lider de succes.

 

„Principala chestie pe care o urmaresc eu la un canditat nu e sa-mi spuna elemente de securitate ci sa vad ca el ca om s-ar putea integra in echipa pe care o avem deja acolo” – al doilea ingredient pentru reteta unui lider de succes. Restul ingredientelor raman secrete.

 

Alex, perspectiva ta de a vedea lucrurile ne face sa fim mandri de faptul ca printre #OameniidelaBanca se afla si un “muntoman”! 

 

Foto credit: Vlad Cupsa