14 mai 2021

Bogdan Hanciuta: Banking si capsuni – delicioase capsuni!

Nimic nu te poate pregati pentru ce urmeaza sa citesti in acest articol. Da, te asteptai la inca o poveste din culisele Bancii Transilvania, dar oare ti-ai fi imaginat ca astazi vei descoperi o sursa de capsuni delicioase, crescute in familie cu mult drag de unii dintre cei mai mari – daca nu chiar cei mai mari – capsunari din Arad? Este vorba de familia lui Bogdan Hanciuta, unul din #OameniidelaBanca a carui pasiune se impleteste incredibil de bine cu bankingul!

Bogdan este Manager Relatii Clienti - Conventii si putem spune cu toata increderea ca este un om „serios, organizat, determinat, dar si un om de competitie, pentru ca una fara cealalta nu pot exista.” Bogdan face parte din echipa Bancii Transilvania din 2018, insa are o experienta de 13 ani in banking, in care si-a iesit din zona de confort de oricate ori a fost nevoie:

 

„Am fost cel mai tanar angajat, cel mai tanar director de unitate si cel mai tanar director de Express Group. A trebuit sa compensez cu multa seriozitate, atat in relatiile cu clientii, cat si in relatiile cu colegii si superiorii.”

 

Coincidenta face ca tot in urma cu 13 ani, o alta experienta a prins viata: cea de capsunar. „Noi venim dintr-o zona cu specific de legumicultura – comuna Seleus. Cand am luat decizia sa incepem business-ul acesta, am vrut sa facem ceva diferit fata de ce oferea locul. Am inceput undeva cu o suprafata de jumatate de hectar, sa zic, vreo 20 de mii de plante si ne-am dezvoltat gradual, de la an la an, investind o parte din profit, ajungand la data prezenta sa avem undeva la 2 hectare si jumatate, sa zic, cu vreo 60 de mii de plante! E frumos, pentru ca suntem implicati toti din familie. Sora mea se ocupa de partea online, eu si cumnatul meu suntem un fel de oameni buni la toate, completam si venim unde e cazul sa suplimentam, tatal meu e seful fermei, mama mea e contabila. Normal, in partea de munca fizica lucram cu oameni. E nevoie si de 15-20 de oameni la anumite activitati. Insa, partea frumoasa este ca asa petrec foarte mult timp cu familia.”

„La partea de legumicultura, comuna Seleus este foarte cunoscuta la nivel national. La noi, traditia s-a inceput undeva de la bunici, strabunici” - o istorie pe care Bogdan si familia lui o continua in zilele noastre. „Da, o continuam si o adaptam permanent la momentul de astazi. In 13 ani nu as putea sa spun ca doi ani au fost la fel. Am avut provocari de tot felul. De exemplu, noi vindem foarte bine la drum langa plantatie. Inainte veneau en-gros-isti, cum le spunem noi in ghilimele, dupa capsuni. Anul trecut, incepand cu pandemia, a trebuit sa reinventam si partea asta. Ne-am facut o pagina pe net - Ferma de Capsuni Diana, pe care o gestioneaza sora mea si am inceput sa vindem online. Pot sa spun ca in Timisoara ne-am vandut toata productia, avand capsuni chiar pana in luna a 11-a, pana la primul inghet!”

Bogdan este de parere ca multe trasaturi pentru care este apreciat in prezent la BT, cum ar fi abilitatea de a lucra in echipa, dorinta de ajuta oamenii, ambitia, perseverenta si afinitatea pentru comunicare s-au conturat inca din copilarie, inconjurat fiind de toti oamenii care au pus pasiune si munca reala in agricultura:

 

„Cred ca foarte mult am transferat din felul meu de a fi si la banca. Daca am preluat un department, o pozitie, stiu sa imi fac treaba. Toate acestea m-au ajutat si au contribuit la definitia mea ca om. Am invatat sa fiu ca un burete, sa absorb, sa storc si sa iau ce mi se potriveste fara a-mi pierde idenitatea, personalitatea.”

 

Bogdan a transpus tot ce a invatat din business-ul de familie in viata de la BT, dar si in sens opus. „Foarte multe lucruri din viata personala le-am adus in banca si invers. Le-am impletit. Piata de analiza, cifre, fara doar si poate le-am adus din banca spre familie. Si viziunea de a face ceva diferit fata de ce ofera zona, tot de aici provine!”

Totodata, „eu tot timpul spun ca trebuie sa pui ratiunea in fata inimii. Sa nu fii foarte atasat, insa de multe ori se pierde lupta asta. Sa nu fii foarte sentimental cu business-ul. Trebuie ratiune, pe urma sentiment. Dar cand vine vorba de capsuni, e greu sa faci asta cand tu vezi cum cresc, cum infloresc – exact asa cum se intampla cu un client BT, daca ar fi sa fac o paralela!”

 

Draga Bogdan, cand gasesti ceva rar (cum sunt niste capsuni delicioase) este greu sa-ti stapanesti entuziasmul. Intelegem, pentru ca le fel suntem si noi cu #OameniidelaBanca valorosi (cum esti tu)! Multumim ca faci parte din familia Bancii Transilvania! 😊

 

BT Extra – intrebari extra pentru #Oameniidelabanca!

 

Daca viata ta ar fi un film, ce nume i-ai da?

Crede!

 

Daca ai putea schimba culoarea capsunilor, ce culoare ai alege?

Albastru

 

Daca ai putea avea ceva in cantitate nelimitata, ce anume ti-ai dori sa fie?

Sanatate