26 august 2020

Dragos Mindru: Cu sportul, banking-ul si spiritul de echipa in sange

La poalele muntilor, in racoarea diminetii, cineva paseste hotarat sa ajunga cat mai aproape de varf, in locul unde aerul proaspat iti inunda plamanii si lumea se dezlantuie in fata ta. Este vorba despre Dragos Mindru, unul dintre #OameniidelaBanca carora iubirea pentru sport si aventura le curge in sange in fiecare moment al zilei.

Dragos a pasit spre varf nu doar pe munti, ci si in BT. Dupa ce a facut atletism de performanta si a lucrat ca economist la o uzina de camioane din Brasov, a decis ca e momentul pentru o schimbare si anume sa lucreze intr-o banca. „Mi-a placut ce vedeam din exterior, asa ca mi-am zis ca daca intr-o zi voi avea sansa sa lucrez in banking, voi face cariera!” Zis si facut! Ne este coleg de peste 17 ani, 17 ani in care a trecut de la Agent Back Office, la Sef Agentie si Director Adjunct Retail la Sucursala din Brasov, post pe care il ocupa din 2019.

 

Acum se ocupa de coordonarea partii de retail pe intreg judetul si de managementul echipei de RM clienti si specialisti servicii clienti persoane fizice. Pentru el, cea mai importanta parte a job-ului este echipa:

 

„Cel mai important este sa tii oamenii aproape si sa ajungi sa ii cunosti cat mai bine. Daca ne respectam unul pe altul, castigam impreuna.”

 

Dragos a invatat ce inseamna spiritul de echipa din tinerete, de pe vremea in care facea atletism de performanta. Insa, pana sa ajunga acolo, au mai fost cativa pasi de facut. Mama lui isi dorea ca el sa invete sa cante la chitara, insa chitara se dezacorda mereu, asa ca si-au dat seama ca muzica va trebui sa mai astepte. La 10 ani a venit momentul fotbalului, cand antrenorul sau i-a descoperit agilitatea de pe teren. Dragos isi aminteste amuzat si acum vorbele lui: „Mi-a spus ca alergam foarte bine, mai putin cu mingea, dar ca alergam bine.” Nu a durat mult pana sa ajunga atlet de performanta, continuand traditia familiei, mai exact a tatalui si bunicului sau. De acolo, totul a parut floare la ureche, trecandu-si in palmares doua mari titluri nationale la juniori si inca unul la tineret seniori.

Iubirea pentru sport nu se uita prea usor, nu? Asa se face ca anii au trecut, iar pasiunea pentru atletism a fost inlocuita cu schiul, mountain bike-ul si drumetiile. Fie iarna sau vara, Dragos pune la cale mereu un plan pentru o noua aventura. Nu e de mirare ca nu ii place sa stea prea mult locului. „Daca ma duc la mare, rezist maxim 2 zile pe plaja. Asta daca am si o carte buna de citit.”

Una dintre cele mai prolifice excursii, pe care nu o va uita curand, a fost pe traseul Camino de Santiago, de 820 de kilometri, din Franta pana in Spania. I-a facut pe toti in doar 11 zile, alaturi de 3 prieteni destul de curajosi sa se aventureze cu el. Printre multele peripetii avute, isi aminteste de manastirea la care a innoptat intr-o camera cu 40 de oameni! Dragos recunoaste, razand copios, ca nu va uita acea experienta, dar ca nu vrea neaparat sa o repete: „Nu vreau sa ma intorc in aceleasi locuri, vreau sa vad mereu ceva nou.”

 

Dragos, iti multumim pentru doza ta zilnica de curaj, pentru efervescenta si mai ales pentru ca ne faci mandri ca esti unul din #OameniidelaBanca! 

 

Foto credit: Gina Stef