0%

Banca Transilvania şi FNGCIMM, întâlniri în țară cu antreprenorii admişi în Programul Start-Up Nation

31 iulie 2019 Timp de citire 3:00 minute

Banca Transilvania (BT) şi Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) susțin prin consultanță şi finanțare antreprenorii aflați la început de drum, admişi în Programul Start-Up Nation 2018 – 2019.

 

În luna august a.c. vor fi organizate 6 întâlniri cu antreprenori din tot atâtea localități, în cadrul cărora BT şi FNGCIMM prezintă următoarele:

  • Soluția de finanțare: creditul punte de la Banca Transilvania se poate folosi la plata avansului pentru bunurile din proiect şi pentru cheltuieli forfetare. Dobânda este fixă, de 4,5%/an, comisionul de acordare este de 0,75%, iar perioada de finanțare este de până la 2 ani. Garanția FNGCIMM este pentru 80% din valoarea împrumutului.
  • Soluția de garantare: presupune un comision de garantare de 1,95% (scăzut de la 3,8%), respectiv aprobarea de către FNGCIMMîn maxim două zile a cererilor de garantare pentru cei care au documentația corect și complet întocmită.

 

“Peste jumatate dintre antreprenorii eligibili din programul SUN 2019 sunt clienți ai Băncii Transilvania. Sunt demarate discuții cu peste 3.500 dintre ei şi au fost deja aprobate peste 300 de credite-punte.”  – declară Daniel Szekely, Director Executiv, IMM, Banca Transilvania.

 

Pentru a facilita accesul antreprenorilor la sursele de finanțare, suntem preocupați să oferim un nivel confortabil al costurilor de garantare. În acest sens, pentru ediția din acest an a programului Start-Up Nation am ajustat comisionul până la 1,95% din valoarea garanției acordate“ - afirmă Gheorghe Lăpădat, Director General FNGCIMM.

 

Întâlnirile au loc în Ploieşti (1 august), Braşov (13 august), Timişoara (20 august), Constanța (22 august), Iaşi (27 august) şi Oradea (29 august). Participanții au ocazia să afle detalii despre soluțiile de finanțare pe care le au la îndemână; programul Start-Up Nation, de la idee la implementare; oferta FNGCIMM, respectiv avantajele garanțiilor financiare. Banca Transilvania va fi reprezentată de Dragoş Ungureanu - Director Adjunct Comercial IMM şi de Leonard Cornoiu – Director, Departamentul Programe Europene.Înscrierile se fac pe pagina de Facebook BT, secțiunea Evenimente.

 

Cum susține Banca Transilvania antreprenorii prin Pachetul Start-Up Nation:

  • Pachetul BT Start-Up Nation cuprinde 10 produse, servicii şi facilități complementare bankingului: credit-punte, cont curent, facilitatea Contul primul an gratuit şi facilităţi complementare bankingului pentru primul an de business.
  • Creditul-punte este destinat acoperirii cheltuielilor curente – eligibile, aferente planului de afaceri - din programul de finanțare până la efectuarea tranşelor din suma nerambursabilă de maximum 200.000 de lei (≈44.000 de euro). Dobânzile, comisioanele BT şi comisionul de garantare a creditului de FNGCIMM sunt cheltuieli eligibile, din ajutorul nerambursabil. Dobânda fixă a creditului-punte de la BT este de 4,5%, iar comisionul de acordare este de 0,75%.

 

Prin participarea la aceste întâlniri, Banca Transilvania are ocazia să poarte un dialog direct cu antreprenori locali şi să încurajeze, şi pe această cale, înființarea de afaceri noi. BT este una dintre băncile selectate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț şi Antreprenoriat pentru distribuția Alocației Financiare Nerambursabile.

 

Prin programul Start-Up Nation 2018 – 2019 sunt oferite pentru afaceri la început de drum fonduri nerambursabile de până la 200.000 lei. Au fost peste 33.000 de aplicanți, dintre care până acum s-au calificat pentru finanțări aproximativ 8.600.

Contact pentru presă

comunicare@btrl.ro

Alte articole

Abonează-te la newsletter

Și afli primul noutățile de pe
Newsroom & Blogul BT.

Te poți dezabona oricând dorești, vezi detalii.

Încă puțin

Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din e-mail.

Încă puțin

Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.

Descarcă BT Pay

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă BT Pay

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă BT Pay

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă NeoBT

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă NeoBT

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă NeoBT

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă BT24

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.

Descarcă BT24

Scanează codul cu telefonul mobil, în funcție de sistemul telefonului tău.