Stiri

Clubul Intreprinzatorului Roman, intr-un nou proiect co-finantat din fonduri europene: PARTENER.ASE.RO

2014-05-30

Clubul Intreprinzatorului Roman, Academia de Studii Economice Bucuresti si Asociatia Academica de Cercetare in Turism si Servicii au lansat, in 29 mai a.c., proiectul „Parteneriat inovativ intre universitate si mediul de afaceri – PARTENER.NET” (POSDRU/156/1.2/G/141496), co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Conferinta de presa organizata cu aceasta ocazie a avut loc in Bucuresti, la Academia de Studii Economice Bucuresti. Au participat reprezentanti ai presei si ai echipei de proiect.

 

Programul, in valoare de peste 2 milioane lei,  se va derula pe o perioada de un an si jumatate, incepand cu martie a.c. si pana in luna noiembrie 2015. Beneficiarii vor fi 300 de masteranzi si 20 de cadre didactice din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti.

 

Obiectivul programului este dezvoltarea unui cadru de colaborare (www.partener.ase.ro) intre universitate, mediul de afaceri local, specialisti si studenti, prin organizarea de workshopuri universitate – companii, cursuri si seminarii sustinute de specialisti, realizarea unei cercetari privind cererea de competente pe piata muncii in anumite domenii, precum si a unor proiecte stiintifice. Prin toate acestea, se doreste corelarea cat mai mare a programelor de studii universitare cu cerintele de pe piata muncii, in urmatoarele domenii: marketing, turism, servicii, administrarea afacerilor si management.

 

Clubul Intrerpinzatorului Roman este o initiava a Bancii Transilvania, prin intermediul caruia sunt organizate traininguri dedicate antreprenorilor. In prezent, acesta are peste 18.000 de membri. Prin acest nou proiect din fonduri europene, CIR isi largeste aria de adresabilitate, si anume masteranzii si cadrele universitare din Bucuresti.

 

Informatii suplimentare:

 

 

Categorii stiri

 

BT in Social Media

Contact pentru presa

0264 308028
*8028
(din retelele Telekom, Vodafone si Orange)