Stiri

Cursuri gratuite pentru antreprenori, prin Clubul Intreprinzatorului Roman. 40 de sesiuni, in 21 de orase

Comunicat de presa2013-10-01

Clubul Intreprinzatorului Roman (CIR), un proiect initiat al Bancii Transilvania, va organiza in perioada octombrie – decembrie a.c. peste 40 de sesiuni de training gratuite, in 21 orase din tara, destinate dezvoltarii antreprenoriatului si abilitatilor manageriale ale celor care coordoneaza IMM-uri, angajatilor care doresc sa se perfectioneze si persoanelor care doresc sa se lanseze in afaceri. Cursurile se adreseaza membrilor CIR, iar inscrierea in Club se poate realiza simplu si gratuit, accesand site-ul www.btclub.eu sau www.btclub.ro.

 

CIR estimeaza ca, pana la finalul anului, peste 1.000 de antreprenori locali vor participa la cursurile organizate. Tematica este de interes, si anume: Acces la fonduri structurale, Impactul organizarii de tip cluster, Managementul negocierii, Cash-flow – fluxul de numerar, unealta de management, Sanatate si Securitate in munca, Managementul conflictului, Integrarea si optimizarea afacerii prin IT, Contabilitate, Comert electronic si Operatiuni de trezorerie. Acestea sunt sustinute de consultanti ai companiilor partenere proiectului, si anume: SC GEA Strategy & Consulting SA – specializata in consultanta si evaluare strategica a firmelor, SC TMI Training & Consulting SRL – care are ca obiect de activitate instruirea si consultanta manageriala, respectiv SC Go Plan SRL – companie care ofera servicii de consultanta pentru afaceri si management, in vederea accesarii fondurilor europene.

 

Orasele in care vor fi organizate sunt urmatoarele: Arad, Bacau, Baia Mare, Brasov, Braila, Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Deva, Galati, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Ramnicu Valcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Targu Mures si Timisoara. Aceste sesiuni de training se desfasoara in cadrul proiectului “Competente manageriale in poli de crestere si dezvoltare si Antreprenoriat de viitor in poli de competitivitate”, cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013. Valoarea totala a programului, care a fost demarat in urma cu doi ani, este de 1,5 milioane euro. Pana acum au fost organizate peste 80 de sesiuni de training.

 

Clubul Intreprinzatorului Român a fost fondat de Banca Transilvania in anul 2006, pentru a sustine antreprenorii romani prin servicii si acces la educatie si informatie specializata. Cei peste 18.000 de membri ai CIR beneficiaza gratuit de consultanta, programe de educatie antreprenoriala si networking, precum si de suport pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile.

 

Agenda cursurilor CIR poate fi consultata si pe acest site, in pagina Social Media Newsroom / Agenda evenimente si noutati: http://www.bancatransilvania.ro/bt-social-media-newsroom/agenda-evenimente-si-noutati/

Categorii stiri

 

BT in Social Media

Contact pentru presa

0264 308028
*8028
(din retelele Telekom, Vodafone si Orange)