Sei arrivato alla fine dei risultati
Non sono stati trovati risultati

BT Capital Partners, intermediarul listării primului operator de turism la BVB

NOTIZIE
22 iunie 2026
TEMPO DI LETTURA: 2 MINUTI
BT Capital Partners, intermediarul listării primului operator de turism la BVB

BT Capital Partners, liderul pieței de investment banking și brokeraj din România, a finalizat cu succes intermedierea listării Christian Tour (Christian ’76 Tour) la Bursa de Valori București (BVB), marcând debutul primului operator de turism pe Piața Reglementată a BVB, în 22 iunie 2026, sub simbolul TRIP.

Listarea are loc după derularea, în luna mai 2026, a unei oferte publice inițiale în valoare de 149 milioane de lei (28,4 milioane de euro), cu un grad de subscriere de 121%.

Listarea Christian Tour reprezintă concluzia unei tranzacții de referință pentru piața de capital din România, atât prin profilul emitentului, prin structura inovatoare a ofertei și prin provocările contextuale pe care compania le-a depășit cu succes pentru a prezenta această oportunitate viitorilor acționari. Din perspectiva BT Capital Partners, succesul exercițiului confirmă faptul că investitorii sunt pregătiți să susțină companii antreprenoriale puternice, lideri în sectorul lor, cu branduri recunoscute și perspective solide de dezvoltare într-un mediu competitiv. Un element definitoriu al tranzacției a fost participarea complementară a investitorilor instituționali și de retail. Investitorii instituționali au contribuit la validarea fundamentelor companiei și a potențialului său de creștere pe termen mediu și lung, în timp ce interesul investitorilor de retail a demonstrat atractivitatea brandului Christian Tour și dorința publicului larg de a deveni parte din povestea de succes a uneia dintre cele mai importante companii din turismul românesc.

Daniela Secară
CEO
BT Capital Partners

Christian Tour, peste 365.000 de turiști anual

Christian Tour a fost fondată în anul 1997 și a evoluat, de-a lungul anilor, de la o agenție de turism antreprenorială la una dintre cele mai importante platforme integrate de turism din țară. În prezent, compania deține cea mai extinsă rețea de agenții de turism din România, cu 63 de unități, cu peste 365.000 de turiști anual.

BT Capital Partners

BT Capital Partners, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, oferă servicii complete de investment banking: intermediere pe piețele de capital, consultanță în fuziuni și achiziții, finanțări corporative și soluții integrate pentru investitori instituționali și individuali. Compania joacă un rol central în dezvoltarea pieței de capital din România, prin contribuția la listări de referință și la consolidarea ecosistemului antreprenorial local.

Il progresso della pagina
0%
Iscriviti a novità
Puoi disiscriverti in qualsiasi momento tu desideri, scopri di più.
ALTRI ARTICOLI