Datoria externa a scazut in septembrie la minimul din 2010

Datele comunicate recent de Banca Nationala a Romaniei (BNR) indica atenuarea deficitului de cont curent al balantei de plati cu 44.1% an/an, la 653 milioane EUR in primele noua luni ale anului curent. Aceasta dinamica a fost determinata de evolutiile in ameliorare la nivelul componentelor servicii, venituri primare si venituri secundare.

Totodata, statisticile BNR exprima cresterea investitiilor straine directe cu 16% an/an, la 2.5 miliarde EUR in perioada ianuarie-septembrie, evolutie care confirma scenariul de schimbare a tendintei pe termen mediu (din descendenta in ascendenta), in contextul ameliorarii potentialului economiei interne.

Nu in ultimul rand, datele BNR indica scaderea volumului datoriei externe totale cu 5.8% ytd, la 89.3 miliarde EUR in septembrie – minimul din primavara lui 2010. Aceasta evolutie a fost determinata de declinul datoriei pe termen lung (cu 8.3% ytd, la 69.6 miliarde EUR), dinamica influentata de scaderea costului de finantare si diminuarea ratelor de dobanda la depozite.

In scenariul macroeconomic central BT ne asteptam ca perspectivele de accelerare a economiei interne sa contribuie la scaderea ponderii datoriei externe totale in PIB pe termen mediu (de la 63.2% in 2014 la 53% in 2018).

 

 

un articol scris de Andrei Radulescu

Andrei Radulescu, economist senior la Banca Transilvania, este responsabil cu elaborarea de analize si previziuni macro-economice.

Este doctor in economie, avand specializari post-universitare in macroenomie internationala si europeana, precum si o vasta experienta in analiza/ modelare/ previzionare macroeconomica si financiara atat in Romania, cat si in Portugalia.

In acelasi timp, Andrei Radulescu este cercetator stiintific III la Institutul de Economie Mondiala, din cadrul Academiei Romane. Este autorul volumului "Marea Recesiune: de la economia mondiala la economia nationala" si colaboreaza cu mediul universitar (Academia de Studii Economice din Bucuresti).

Comentarii