Datoria externa totala in scadere in ianuarie

Conform statisticilor comunicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) datoria externa totala s-a ajustat cu 0.7% ytd la 93.3 miliarde EUR in ianuarie.

Aceasta evolutie a fost determinata de declinul datoriei externe totale pe termen lung cu 1.6% ytd la 67.7 miliarde EUR:

  • componenta publica directa a scazut cu 1.5% ytd la 32.6 miliarde EUR;
  • componenta privata s-a redus cu 1.6% ytd la 33.5 miliarde EUR.

In sfera datoriei externe private pe termen lung se observa declinul depozitelor nerezidentilor cu 8.1% ytd la 2.4 miliarde EUR (minim istoric), evolutie care reflecta si deteriorarea increderii in economia interna.

Datoria externa totala pe termen scurt s-a majorat insa cu 1.7% ytd la 25.6 miliarde EUR in ianuarie, pe fondul cresterii costurilor de finantare.

In scenariul macroeconomic central BT ne asteptam ca ponderea datoriei externe totale in PIB sa continue tendinta de scadere pana spre un nivel de 43% in 2020 (cel mai redus nivel din 2006). Aceasta previziune este bazata pe perspectiva ca PIB-ul nominal sa prezinte o dinamica superioara datoriei externe totale.

un articol scris de Andrei Radulescu

Andrei Radulescu, economist senior la Banca Transilvania, este responsabil cu elaborarea de analize si previziuni macro-economice.

Este doctor in economie, avand specializari post-universitare in macroenomie internationala si europeana, precum si o vasta experienta in analiza/ modelare/ previzionare macroeconomica si financiara atat in Romania, cat si in Portugalia.

In acelasi timp, Andrei Radulescu este cercetator stiintific III la Institutul de Economie Mondiala, din cadrul Academiei Romane. Este autorul volumului "Marea Recesiune: de la economia mondiala la economia nationala" si colaboreaza cu mediul universitar (Academia de Studii Economice din Bucuresti).