Povestea Festivalului International de Teatru de la Sibiu. BT, partener traditional.
02 iunie 2017 Timp de citire 2:00 minute
Festivalul International de Teatru de la Sibiu incepe in 9 iunie, dar deja se simte freamatul specific al unei experiente frumoase, iar Banca Transilvania este si in acest an parte din aceasta poveste. Ca amploare, Festivalul International de Teatru de la Sibiu este cel de-al treilea festival de artele spectacolului din Europa, dupa Festivalul International de la Edinburgh (Marea Britanie) si Festivalul de la Avignon (Franta).
In cele 10 zile de festival sunt asteptati peste 3.000 de invitati din aproximativ 70 de tari. In cadrul editiei din acest an, a XXIV-a, sunt organizate peste 500 de evenimente in 70 de locuri din oras. Numarul spectatorilor asteptati este 680.000, iar numarul voluntarilor care ajuta ca povestea festivalului sa fie una frumoasa este de 600 (atat din Romania, cat si din strainatate).
In acest an se celebreaza iubirea prin: spectacole de teatru, dans, muzica, circ vor avea loc in sali de spectacole, pe strazile orasului si in lacasuri de cult, toate unite sub ideea de iubire pentru artele spectacolului.
Dar iata cum a inceput povestea lui: in 1993, Constantin Chiriac, actor la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, alaturi de alte persoane, s-a hotarat sa organizeze un festival de teatru in oras. Spectatorii straini au venit cu usturoi in buzunare pentru a se proteja de vampiri la primele editii J.
In fiecare an festivalul a crescut, anul 2005 fiind unul de referinta, cu 68 de tari si 2.000 de spectatori. Festivalul a contribuit la obtinerea titlului de Capitala Culturala Europeana pentru Sibiu, in 2007. In acel an au participat peste 2.500 de invitati din 70 de tari. Festivalul reuneste mai multe tipuri de arta, pe gusturile tuturor: teatru, dans, circ, film, carte, conferinte, expozitii, muzica, ateliere. Intalnirea scolilor si academiilor de teatru si management cultural constituie o structura asociata FITS, Festivalul Universitatilor de Teatru si Management cultural.
Farmecul FITS este dat si de faptul ca, in fiecare an, tema festivalului este diferita, iar in jurul acesteia se realizeaza planificarea artistica:
1995 - Toleranta
1996 - Violenta
1997 - Identitate Culturala
1998 - Legaturi
1999 - Creativitate
2000 - Alternative
2001 - Provocari
2002 - Punti
2003 - Maine
2004 - Mosteniri
2005 - Semne
2006 - Impreuna?!
2007 - Next
2008 - Energii
2009 - Inovatii
2010 - Intrebari
2011 - Comunitati
2012 - Crize. Cultura face diferenta
2013 - Dialog
2014 - Unicitate in diversitate
2015 - Growing smart/ Smart growing
2016 - Construind incredere
2017 – Iubire
Timp de 10 zile, cat dureaza Festivalul International de Teatru, Capitala Culturala Mondiala este in Romania, la Sibiu.
Alte articole
05 APRILIE 2024
11 MARTIE 2024
08 MARTIE 2024
Încă puțin
Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.