30 iunie 2021

Catalin Armas: Voluntariatul, o lectie cat pentru o viata

Povestea de astazi il are in centru pe Catalin Armas, unul dintre #OameniidelaBanca, voluntar si fire calda ce reuseste cu fiecare ocazie sa ii impresioneze pe cei din jur. Hai sa il cunoastem mai bine! 😊

Fiecare agentie BT are un vibe numai al ei, iar Catalin a reusit sa descopere acest lucru din pozitia de Migrator prin care si-a inceput traseul in familia noastra. S-a angajat la varsta de 22 de ani, intr-o Zi a Copilului „mai speciala decat oricare alta”, asa cum chiar el a numit-o: „Imi amintesc ca era o zi foarte ploioasa. Am intrat in banca sa imi semnez contractul si mi-a placut foarte mult ca nu am dat de o atmosfera corporatista, ci de una cat se poate de familiara. Am fost primit de niste oameni foarte calzi, iar dupa ce am avut ocazia sa ii si cunosc, mi-am dat seama ca ii pot privi chiar ca pe niste prieteni buni”, a spus Catalin.

In prezent, Catalin ocupa un post de Receptie in BT – un proiect pilot, al carui scop este acela de a facilita realizarea operatiunilor de catre clientii bancii. Nici ca se putea o potrivire mai buna pentru el. Inainte de a intra in echipa BT, a lucrat la un loc de joaca pentru copii. Dar, mai mult decat job si facultate, Catalin s-a preocupat de numeroase proiecte de voluntariat, unde oamenii si implicarea in comunitate erau elementele definitorii ale intregii experiente. A fost in numeroase schimburi de experiente in Italia si Polonia, ce au avut in centru teme precum incluziunea sociala sau comunicarea nonviolenta. Impreuna, toate l-au ajutat sa descopere o perspectiva noua, iar daca ar putea rezuma totul intr-o fraza, aceea ar fi: 

 

„Modul in care decidem sa facem lucrurile in fiecare zi contureaza ziua de maine.”

 

„Voluntariatul este locul in care fiecare dintre noi ar trebui sa investim timp si resurse. Proiectele si organizatiile in care am fost implicat mi-au format cel mai mult gandirea si modul in care vad si pot sa fac lucrurile. Si acum sunt implicat in diferite proiecte de voluntariat. Nu am putut sa ma desprind. E foarte greu sa iesi dupa ce te obisnuiesti intr-un mediu organizational. Te obisnuiesti cu oamenii, cu un anumit stil de lucru. Acum am un ONG local impreuna cu niste prieteni, care se axeaza pe promovarea si conservarea traditiilor, dar, in acelasi timp, are si o importanta componenta sociala si educationala. Una dintre activitatile pe care le realizam este de a pregati tabere pentru copiii de la sate. E una dintre cele mai satisfacatoare chestii pentru mine, sa reusim sa ajungem la niste copii care chiar au nevoie de ceea ce facem noi.”

Faptul ca a intrat de la o varsta destul de frageda in banking l-a ajutat sa constientizeze ca, pe masura ce iesi din zona de confort, multe lucruri faine ti se pot intampla. A invatat numeroase lucruri ce tin de organizare atat in plan personal, cat si profesional. A inteles cat de important este sa fii punctual in ceea ce priveste realizarea task-urilor zilnice si, mai mult decat atat, a inteles ca „modul in care ne raportam la clienti ne defineste ca persoana”. Pentru Catalin, constanta, alaturi de o abordare calda fata de cei ce il inconjoara sunt doar cateva dintre principalele elemente care au ajutat la conturarea personalitatii lui din prezent si care reusesc sa se fructifice in satisfactii zilnice.

In ciuda numeroaselor activitati in care se implica, Cata ramane o persoana modesta, autentica fata de sine si cei din jur. Primul lucru pe care il face cand ajunge acasa de la birou este sa stea cu Maria, viitoarea sa sotie si cea care il ajuta sa isi elibereze mintea de peste zi: „Cateodata, vin incarcat cu tot felul de chestii acasa si una-doua se elibereaza tot. Ar fi frumos ca toti sa avem cate o Maria acasa, care ne face sa uitam de toate.”

E indragostit iremediabil de mersul pe munte si, chiar daca parintii sai au o oarecare strangere de inima atunci cand aud de o noua expeditie de-a sa in Bucegi sau Ceahlau, tinta lui ramane aceea de a ajunge cat mai sus. Catalin priveste experienta muntelui ca pe o scoala foarte buna: „Sunt momentele acelea in care simti fizic ca nu mai poti, dar trebuie sa tragi de tine ca sa ajungi sus, la destinatia finala. Lucrul asta se poate transpune si pe plan profesional, si personal”, completeaza el. Doua placeri mai putin cunoscute de-ale lui sunt sculptatul si cantatul la chitara. In timp ce prima ii exerseaza negresit rabdarea, cea de-a doua ramane activitatea care il relaxeaza si il ajuta ca, la final de zi, sa isi aseze gandurile in minte. Si cei dragi credem ca sunt in asentimentul sau, caci, dupa cum ne-a povestit Cata, nu a primit reclamatii serioase pana acum. 😊

Draga Catalin, ne bucuram sa vedem ca avem printre noi o persoana atat de dedicata comunitatii sale. Cu modestia si caldura caracteristice tie, iti multumim ca esti unul dintre #OameniidelaBanca!

 

BT Extra – intrebari extra pentru #Oameniidelabanca!

Ce ai face daca ai avea ocazia sa faci schimb de vieti cu cineva?

„Hmm, nu m-am gandit niciodata la aspectul asta. Sincer, nu cred ca as face-o. Sunt sigur ca fiecare dintre noi are exact ce ii trebuie. Oricat de bine ar parea ca le este unora, oricat de ideala ar parea viata lor, sunt sigur ca are substraturi pe care fiecare si le cunoaste pentru sine. In schimb, mereu am admirat viata scriitorilor. Mi se pare foarte poetic sa stai si sa scrii, sa calatoresti, sa vezi lumea. Aici cred ca m-as identifica cu Nicolae Steinhardt. Imi place foarte mult ca scriitor, desi stiu ca nu a avut o viata usoara. A trait o parte din viata sa in inchisoare, insa a stiut sa aleaga fericirea. Indiferent de locul in care a fost si de experientele sale de viata, a tintit spre fericire.”

 

Daca ai putea sa fii o melodie, ce melodie ai fi?

Imagine, de la John Lennon. Are un mesaj foarte interesant.”

 

Daca ai putea sa traiesti intr-un film, care ar fi acela?

„Majoritatea filmelor care imi plac sunt istorice si ilustreaza perioade destul de dificile din trecutul umanitatii. In acelasi timp, imi place foarte mult 50 First Dates cu Adam Sandler pentru povestea faina pe care o prezinta.”