15 octombrie 2020

Catalin Bucsa: Despre cat de departe te poate duce harnicia

Ti s-a intamplat vreodata sa fii atat de concentrat pe ceea ce lucrezi incat sa nu realizezi cat de repede a zburat timpul? Cam asa s-a intamplat si in cazul lui Catalin Bucsa, care s-a alaturat familiei BT la un an dupa ce si-a terminat studiile de specialitate in Cluj – adica in 2002.

Da, Catalin implineste anul acesta 18 ani de cand este unul dintre #OameniidelaBanca si nu a incetat niciodata sa ne impresioneze cu firea sa calculata si atentia pe care o are pentru detalii. El functioneaza dupa un principiu care ar trebui urmat de oricine: „Atat timp cat muncesti, rezultatele nu au cum sa nu apara!”

 

 

Asa se explica cum, desi aplicase pentru un post de casier in 2002, colegii de atunci i-au propus sa lucreze in back office, cu contabilul sef de la vremea respectiva. Dupa un an de zile, i s-a propus preluarea postului de coordonator al operatiunilor, iar Catalin a devenit cel mai tanar coordonator din BT de la vremea respectiva.

 

„A fost ambitia mea sa lucrez in domeniul bancar, am luat-o tot timpul ca pe o provocare si cred ca asta m-a ajutat sa cresc”.

 

Anii au trecut, iar Catalin a ramas sa coordoneze sucursala din Cluj-Napoca pe partea de operatiuni. In 2018 a fost numit director regional de operatiuni, ceea ce inseamna o responsabilitate foarte mare fata de colegii din sucursalele care se incadreaza in regiunea sa. Comunicarea este esentiala in acest caz, ne spune Catalin, la fel cum este necesar si „sa privesti lucrurile din perspectiva clientului”.

 

Schimbam putin perspectiva si trecem la aventurile lui din afara biroului. Cu 3-4 ani in urma, Catalin si-a descoperit un nou hobby pentru o pasiune veche: motociclismul. Viziona ori de cate ori avea ocazia cursele moto la televizor, din pura pasiune. S-a ambitionat atat de tare sa obtina permisul de conducere, incat nici nu-si terminase scoala, ca isi si cumparase o motocicleta. Era sigur ca avea sa treaca cu brio examenul! Astazi, nu exista weekend in care sa nu se plimbe cu ea:

 

„Atata timp cat este vreme buna, pentru mine fiecare zi de weekend - fie ca e sambata, fie ca e duminica - incepe de la ora 7 pe motocicleta, astfel incat la ora 10 sa fiu inapoi acasa si sa imi dedic timpul familiei”.

Pasiune, pasiune, dar familia este pe primul loc!

 

 

Acasa, Catalin este minoritar: are doua fete, Patricia si Alexia, iar sotia lui este Aurora. „Totul este bine, cat timp sunt impreuna cu fetele mele si sotia”. Pe Aurora a cunoscut-o inca din facultate, cand ea studia la Timisoara si venise in vizita la o colega de facultate in Cluj: „Uite ca am reusit sa o conving sa dea Timisoara pentru Cluj!” Cine si-ar fi imaginat ca ani mai tarziu, cei doi aveau sa se bucure de o familie frumoasa si de weekend-urile petrecute impreuna pe terasa casutei lor, intr-o oaza verde de liniste si relaxare?

 

 

Catalin, iti dorim cat mai multe momente frumoase petrecute impreuna cu familia si cat mai multe drumuri strabatute cu motocicleta! Nu uita: intotdeauna vei fi asteptat cu nerabdare acasa. Iar in cazul tau, acasa inseamna si Banca Transilvania. Multumim ca faci parte din #OameniidelaBanca! 💛

 

Photo credit: Vlad Cupsa