15 aprilie 2022

Ioana Rucareanu: ”La BT Mic toti suntem intraprenori”

Ioana Rucareanu poate fi considerata angajata cu cel mai indelungat parcurs de recrutare in istoria BT Mic, cu o diferenta intre primul si al doilea apel telefonic de angajare de opt luni. Sincopa cauzata de venirea pandemiei, exact in perioada in care Ioana aplicase pentru un post la BT Mic, nu a facut decat sa amane o intalnire predestinata. Asa a fost sa fie intrarea colegei noastre printre #OameniidelaBanca. 💛

Cand a venit la BT Mic, Ioana nu era foarte convinsa ca se va potrivi unui rol anume dar, pe parcurs, s-a regasit perfect in rolul de Manager de Relatii Clienti pe microfinantare.

„Pana in acest moment, parcursul meu la BT Mic a fost o continua evolutie. Chiar daca nu am mai avut contact cu bankingul pana la BT Mic, aici am atat perspectiva de antreprenor, cat si de analist financiar. Practic am invatat de la zero ce inseamna asociat, ce inseamna cash-flow s.a.m.d. Odata cu evolutia mea, au crescut si responsabilitatile mai ales cand esti implicat intr-un proiect nou si trebuie sa pui in practica planuri mari si mici. Aici toti suntem niste intraprenori.”

Foarte mult din procesul evolutiei colegei noastre s-a axat pe ceea ce Ioana numește „learning by doing”, dar si pe dorinta de a gasi rezolvare la fiecare problema nou aparuta: „Nu e nevoie sa mi se spuna ca usa imi este mereu deschisa pentru intrebari. Usa poate fi si inchisa si eu tot intru daca am ceva de intrebat.”

Pe langa rolul de Manager de Relatii Suport Business pe care il are acum, Ioana este si „infatisarea umana” a lui Raul, chatbot-ul aflat non-stop la dispozitia antreprenorilor cu informatii despre finantare si mai ales cu posibilitatea de a aplica online pentru un credit. Raul de la BT Mic este disponibil pentru toti antreprenorii cu afaceri mici, iar Ioana ii asista pe fiecare in acest proces.

Peste doua luni, Ioana va avea nunta si pregatirile ii ocupa aproape in totalitate dupa-amiezele. Dar cert este ca pentru Ioana nicio zi nu seamana cu cealalta. Nu are prea mult timp de respiro, insa atunci cand gaseste o portita, o foloseste pentru a gati tot felul de bunatati. Merge la sigur cu retetele pe care le-a testat deja de nenumarate ori si se lauda cu cele mai gustoase gogosi.

Ii place sa calatoreasca, dar cel mai mult apreciaza timpul pe care il petrece cu prietenii: „Nu as putea sa traiesc singura niciodata. Chiar daca ne culcam tarziu noaptea, atata timp cat am prietenii langa mine sunt cea mai fericita. Imi place sa fie casa plina.” Locurile preferate din Romania sunt orasele Sighisoara si Brasov, dar pentru luna de miere planuieste o vacanta putin mai exotica.

 

Draga Ioana, iti multumim ca faci parte din #OameniidelaBanca si te asiguram ca usa va ramane intotdeauna deschisa pentru intrebarile tale. 🥰

 

BT EXTRA – intrebari extra pentru #OameniidelaBanca!

Ce ai face daca ai castiga la loto? „Daca as castiga la loto, as construi un cartier in care sa locuiasca toti apropiatii mei, sa ii am langa mine, sa nu mai fie nevoie sa bat Bucurestiul in lung si in lat pentru a ma intalni cu toata lumea”.

 

Care este cea mai importanta lectie pe care ai invatat-o in viata?

„Aceea de a vedea lucrurile din ambele perspective. Atat din perpectiva mea, cat si din perspectiva celuilalt. Mereu m-am pus si in locul persoanei din fata mea. Am fi mai buni daca asta ar fi o regula general valabila”.

 

Cum arata o zi perfecta de weekend pentru tine?

„O zi in care sa imi iau cu mine ochelarii de soare si sa plec oriunde departe de oras”.