Stiri

Clujul Are Suflet: 14 adolescenti au intrat la facultate si la scoala postliceala

Responsabilitate & implicare sociala2014-08-01

14 tineri dintre cei sustinuti de Banca Transilvania si de fundatia Clujul Are Suflet au intrat la facultate si la scoala postliceala, in Cluj-Napoca si Bucuresti. Domeniile in care au ales sa se specializeze sunt dintre cele mai diverse, pe masura aptitudinilor si aspiratiilor acestora: administrarea afacerilor, contabilitate, inginerie, stiinte economice, geografie, teologie si asistenta medicala.

 

Ceea ce au special acesti adolescenti este faptul ca, in ciuda faptului ca provin din medii sociale cu probleme, au stiut ca, pentru a putea sa se realizeze, studiile trebuie sa fie pe primul plan. Fiecare, intr-un anumit moment din viata lor, a apelat la fundatia Clujul Are Suflet, pentru a fi ajutati sa isi gaseasca un drum in viata si sa isi recastige increderea in propriile forte. Pentru Banca Transilvania si pentru echipa de la Clujul Are Suflet aceste rezultate sunt un motiv de bucurie, de multumire si de mandrie.

 

Meritul atingerii acestor rezultate foarte bune este, de asemenea, al echipei Clujul Are Suflet, datorita dedicarii si implicarii sale. Aceasta este formata din 16 persoane, cu diferite specializari: profesori, psihologi, psihopedagogi si asistenti sociali.

 

Clujul Are Suflet, cel mai mare proiect de implicare sociala al Bancii Transilvania

 

In cei 7 ani de activitate a fundatiei, peste 1.700 de tineri au fost ajutati sa aiba o viata mai buna. Prin activitatea sa, fundatia se dedica tinerilor cu varste intre 14 si 20 de ani, pentru a-i sustine sa isi continue scoala, sa aiba note mai bune, sa isi gaseasca un drum in viata. In functie de varsta, adolescentii primesc inclusiv suportul necesar pentru a se putea pregati pentru o meserie potrivita si chiar sa isi gaseasca un loc de munca. Fiecare beneficiaza deun program de sustinere pe toate planurile, care cuprinde monitorizarea permanenta a situatiei scolare, meditatii la diferite materii, activitati pentru mentinerea motivatiei scolare si pentru dezvoltarea unor strategii de invatare, precum si programe de orientare scolara si profesionala.

 

Activitatile se desfasoara la Centrul de zi “Clujul Are Suflet”, aflat pe str. Gheorghe Doja nr. 3, in Cluj-Napoca, unde tinerii au ocazia sa isi petreaca timpul in mod util si placut, sa isi faca prieteni, sa fie ajutati la teme si sa participe la diverse actiuni: animatie socio-educativa, activitati sportive, cercuri de film, arta plastica si muzica, grupuri de dezoltare personala, concursuri de cultura generala, jocuri de socializare, activitati culinare etc. In plus, adolescentii beneficiaza de transport gratuit si de o masa calda.

 

Este al doilea an consecutiv in care un numar atat de mare de tineri, dintre cei ajutati de fundatie si de Banca Transilvania, au reusit la facultate si la postliceala.

 

Informatii suplimentare:

Categorii stiri

 

BT in Social Media

Contact pentru presa

0264 308028
*8028
(din retelele Telekom, Vodafone si Orange)