Microinvest, parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, primește o nouă finanțare de la Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB), în valoare de 15 milioane de euro.
Fondurile vor contribui la creșterea accesului la finanțare a IMM-urilor și la susținerea investițiilor verzi din Republica Moldova.
Este a doua linie de credit pe care Microinvest o primește de la Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre. Prima finanțare a fost în valoare de 10 milioane de euro și a fost destinată tot pentru susținerea IMM-urilor și a finanțărilor proiectelor verzi.
Antreprenorii au nevoie de acces la finanțare la momentul potrivit, atunci când apare o oportunitate sau necesitatea unei investiții. Noul acord cu BSTDB ne oferă mai multe resurse pentru a susține dezvoltarea afacerilor din Moldova, inclusiv investițiile în eficiență energetică și soluții sustenabile. Apreciem încrederea construită în cadrul primului nostru parteneriat și ne bucurăm să continuăm să creăm mai multe oportunități pentru antreprenorii din fiecare regiune a țării.
Dumitru Svinarenco
Director Executiv
Microinvest
Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre este o instituție financiară internațională cu sediul central în Grecia, care sprijină dezvoltarea economică și cooperarea regională.
Microinvest este liderul pieței de creditare nebancară din Republica Moldova, cu 52.600 de clienți.