Bogdan Pleșuvescu


Bogdan Pleșuvescu are peste 20 de ani de experiență în cadrul a cinci bănci din România și Republica Moldova.
Coordonează subsidiarele Grupului Financiar Banca Transilvania, precum și activitatea direcțiilor juridic, workout, insolvență, executări silite, valorificare active și colectare amiabilă.
În perioada 2018 – 2023 a fost director general la Victoriabank (Republica Moldova), la care BT este acționar. În 2013 – 2018 a făcut parte tot din Echipa BT, ca Director executiv juridic, workout și insolvențe. A lucrat, de asemenea, la Credit Europe Bank România, ABN Amro/RBS Bank România și Finansbank, iar cariera și-a început-o la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.
A fost Președintele Comisiei Juridice a Asociației Române a Băncilor până în anul 2018 și este fondator al Asociației Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar.
Absolvent al Facultății de Drept A.I.Cuza, București. S-a specializat în Drept Internațional urmând cursurile post-universitare în Drept Intrernațional la Facultatea de Drept, Universitatea București.
S-a născut în 1976, în București.
Banca Transilvania
- Director General Adjunct Legal
- Membru în:
- Comitetul Conducătorilor
- Comitetul de Remediere și Workout
- Comitetul de Monitorizare Executări Silite și Valorificare Active
- Comitetul Special de Aprobare a Executării Silite
BT Leasing Moldova, Republica Moldova
- Președinte al Consiliului de Administrație
Improvement Credit Collection, România
- Președinte al Consiliului de Administrație
Victoriabank, Republica Moldova
- Director General
Banca Transilvania, România
- Director Executiv Juridic, Workout și Insolvențe
- Membru în:
- Comitetul de Remediere și Workout
- Comitetul de Monitorizare Executări Silite și Valorificare Active
Credit Europe Bank, România
- Vicepreședinte Executiv - Coordonator al activităților de Legal și PR
Credit Europe Bank, România
- Director Executiv Juridic
- Director Juridic
ABN AMRO Bank România
- Director Juridic
Finansbank, România
- Director Juridic
Finansbank, România
- Director Adjunct Juridic
Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, România
- Director
Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, România
- Şef Serviciu Lichidări Judiciare și Recuperări Creanțe
Ministerul de Interne - Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, România
- Ofițer
1998 – 1999
Instituții ale Uniunii
Europene, Facultatea de Drept, Universitatea București, România
- Cursuri post-universitare în Drept Internațional
1994 – 1998
Facultatea de Drept, Academia de Poliție A.I.Cuza, București, România
- Licențiat în Drept
Certificări și cursuri:
2021
ACAMS
- Certified Anti-Money Laundering Specialist
London Business School, Marea Britanie
- Digital Innovation and Strategic Innovation
- Digital Technologies & Digital Business Models
- Building New Market through Strategic Innovation
2016
Kevin Kaiser - INSEAD
- Business Valuation - Advanced Valuation Programme
1997
Open University Business School
- Certificatul Profesional de Management - Managementul oamenilor și organizațiilor, Marketing