Banca Transilvania confirma aportul la relansarea economiei in 2021. Rezultatele financiare preliminare la 31 decembrie 2021

Comunicat de presa 2022-02-25
Banca Transilvania confirma aportul la relansarea economiei in 2021. Rezultatele financiare preliminare la 31 decembrie 2021
  • BT a finantat companii cu 13,1 miliarde lei si persoane fizice cu 8,3 miliarde lei
  • Cu aproape 240.000 de credite acordate anul trecut, banca a ajuns la peste 1 milion de credite in sold
  • Banca Transilvania are peste 2,7 milioane de clienti unici digitalizati, ceea ce reprezinta 75% din clientii activi
  • Tranzactiile cu cardul au crescut cu 35% in 2021, iar banca a atins recordul de 1,2 miliarde de tranzactii cu cardul
  • Solvabilitatea BT fara profitul aferent este de 22,62%, iar cu profit inclus este de 24,46%

Banca Transilvania a incheiat anul 2021 cu cifre peste media pietei in ceea ce priveste creditarea, cat si volumele operationale. De asemenea, a ramas partener principal in programele guvernamentale si europene.

BT are capitalizare robusta, 72% capital romanesc si aproape 39.000 de investitori directi persoane fizice.

“In 2021, in pofida unui climat impredictibil, noi, la BT, ne-am mentinut optimismul si angajamentul ferm de a contribui la relansarea economiei romanesti, iar azi ne bucuram ca cifrele ne confirma asteptarile. A fost un an in care am finantat populatia si companiile, am crescut volumul operatiunilor derulate prin banca si am creat valoare pentru actionari. De asemenea, prin achizitia Idea::Bank am contribuit la consolidarea sistemului bancar. Vom continua sa investim in oameni, produse si tehnologie, intarind pozitia noastra pe piata atat prin crestere organica responsabila, cat si prin eventuale achizitii”,afirma Horia Ciorcila, Presedintele Consiliului de Administratie, Banca Transilvania. 

Activele Grupului Financiar BT au ajuns la finalul anului trecut la 132,5 miliarde lei. Creditele au crescut pana la 50,2 miliarde lei, iar depozitele au ajuns la 108 miliarde lei, din care 71,89 miliarde lei sunt ale clientilor persoane fizice, iar 36,13 miliarde lei, ale persoanelor juridice. Profitul netconsolidat al Grupului Financiar BT este de 2.045,77 milioane lei, din care cel al bancii, de 1.782,70 milioane lei. Profitul operational al bancii a crescut la 2.257,20 milioane lei. Eficienta operationala, care reprezinta raportul cost/venit, s-a pastrat la nivelul confortabil de 48,1% datorita bunei gestionari a costurilor si eficientizarii prin digitalizarea proceselor.


BT a finantat consistent populatia si companiile

  • Peste 14.000 de romani si-au cumparat locuinta cu ajutorul BT, suma acordata fiind de peste 3,7 miliarde lei. Soldul creditelor ipotecare/imobiliare este de 15,5 miliarde lei.
  • Peste 100.000 de credite de consum, de aproximativ 4 miliarde lei, au fost acordate anul trecut. Soldul acestor credite a ajuns la 11,4 miliarde lei.
  • Banca a acordat aproximativ 15.000 de imprumuturi noi, in valoare de 3,7 miliarde lei, pentru peste 18.000 de clienti IMM&Micro. Portofoliul creditelor IMM (conform definitiei europene a IMM-urilor) a ajuns la 19,2 miliarde lei.
  • Banca Transilvania a continuat sa fie un partener principal in programele guvernamentale si in cele din fonduri europene: prin IMM Invest si Agro IMM Invest, BT a acordat anul trecut peste 4.000 de finantari de peste 2,6 miliarde lei.
  • Divizia Pentru Medici si-a dublat volumul de credite acordate fata de 2020 (1,2 miliarde lei plasamente), iar finantarile din domeniul agriculturii, prin APIA, au depasit 500 milioane de lei.


BT are peste 2,7 milioane de clienti unici digitalizati, 75% din clientii activi

Banca Transilvania este lider de piata in domeniul cardurilor, cu 4,7 milioane de carduri in portofoliu, din care peste 560.000 carduri de credit. Cu peste 100.000 de carduri noi, a fost cel mai bun an privind cardurile de credit.

Tranzactiile efectuate cu cardul au crescut cu 35% in 2021 fata de 2020. Banca a ajuns la peste 2,1 milioane de carduri unice in wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay si Garmin Pay. Numarul platilor cu telefonul s-a dublat in 2021 fata de 2020, ajungand la 68 milioane. Peste 1 milion de retrageri de numerar au fost realizate cu telefonul, prin BT Pay, de la bancomatele Bancii Transilvania.  


Alte informatii financiare

Rata expunerilor neperformante este de 2,71% la 31 decembrie 2021, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 166%, conform indicatorului EBA. Solvabilitatea BT fara profitul aferent anului 2021 este de 22,62%, iar cu profit inclus este de 24,46%.