Stiri

Banca Transilvania lanseaza optiunea Donatii contactless prin POS-uri dedicate

Responsabilitate & implicare sociala2018-05-18
Banca Transilvania lanseaza optiunea Donatii contactless prin POS-uri dedicate

  • Donatiile vor contribui la ajutarea copiilor bolnavi si la sustinerea tinerilor din medii sociale modeste
  • Partenerii proiectului sunt Asociatia Little People si fundatia Clujul Are Suflet
  • 5 lei este suma care poate fi donata de fiecare data prin POS-urile dedicate

 

Banca Transilvania lanseaza optiunea Donatii contactless prin intermediul POS-urilor dedicate. Premiera in Romania, aceasta incurajeaza solidaritatea si implicarea sociala, asa incat – cu ajutorul comunitatii, Asociatiei Little People si fundatiei Clujul Are Suflet - sa poata fi ajutati cat mai multi copii bolnavi si tineri care provin din medii sociale modeste.

 

Banca va avea intr-o prima etapa 40 de POS-uri pentru donatii in tot atatea sedii BT din tara, la care se adauga cele ale partenerilor Asociatiei Little People, prezente la diferiti comercianti. 5 lei este suma care poate fi donata de fiecare data cu cardul contactless emis de orice banca sau cu unul dintre accesoriile de plata din colectia BT Pay: aplicatia cu acelasi nume, stickerul, bratara sau ceasul contactless. POS-urile pentru donatii sunt furnizate de Ropeco.

 

„Prin posibilitatea de a dona contactless cu ajutorul POS-urilor dedicate oferim o alternativa moderna unui obicei traditional, cel de a face donatii. Ca parte a comunitatii, ne bucuram sa aducem tehnologia inclusiv in proiecte de implicare sociala. Am numit aceste POS-uri speciale pentru ca acest lucru ne dorim: sa ajutam impreuna copiii si tinerii sa aiba o viata mai buna”, declara Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

 

„Banca Transilvania ne-a fost alaturi inca din primele luni de activitate a asociatiei. Ne bucuram ca ideea POS-urilor pentru donatii s-a transformat in scurt timp in realitate. Little People este prima organizatie din Romania care ofera servicii si acces la tehnologii pentru actiuni care au impact semnificativ in viata copiilor afectati de cancer”, afirma  Shajjad Rizvi, fondator si presedinte al Asociatiei Little People Romania.

 

Clujul Are Suflet este cel mai mare proiect de implicare sociala a Bancii Transilvania. Prin intermediul sau au fost sustinuti in decurs de 11 ani peste 2.000 de tineri sa isi cunoasca potentialul, sa termine studiile, sa se (re)califice si sa isi gaseasca un loc de munca. In 2017, peste 20 de adolescenti ajutati de Clujul Are Suflet au promovat bacalaureatul, iar jumatate dintre acestia au obtinut note de peste 8 la examene. Fundatia este finantata de BT, iar prin POS-urile si cutiile de donatii din sediile sale din Cluj-Napoca banca doreste sa implice cat mai multe persoane din comunitate. Asociatia Little People ajuta copiii si adolescentii bolnavi de cancer din 10 sectii oncopediatrice din Romania si Republica Moldova. Aportul sau este esential, prin programele de suport psiho-social, activitati de voluntariat, precum si pentru renovarea si dotarea unor spitale. In fiecare an, datorita acestei asociatii peste 2.000 de copii si tineri invata sa spuna „Nu Mi-e Frica!”.

 

23,11 milioane de lei a fost contributia Bancii Transilvania in cursul anului 2017 pentru activitati de implicare si responsabilitate sociala.

Categorii stiri

 

BT in Social Media

Contact pentru presa

0264 308028
*8028
(din retelele Telekom, Vodafone si Orange)