Aproape 80.000 de fani ai Echipei McLaren Mastercard Formula 1® în BT Pay. Acum și un card fizic, în euro: McLaren F1 Team Mastercard Debit Gold, emis de Banca Transilvania
- Cardul fizic premium McLaren F1 Team Mastercard Debit Gold, în euro, intră pe grila de start a Băncii Transilvania.
- Cardurile digitale McLaren F1 Team Mastercard Debit (în lei) și McLaren F1 Team Mastercard Debit Gold (în euro), lansate în 2025, se numără printre produsele-campion BT.
- Cardurile McLaren F1 Team Mastercard – digitale sau fizice, în euro sau în lei – emise între 5 martie și 5 aprilie 2026, pot aduce clienților experiențe inspirate de Echipa McLaren Mastercard Formula 1®.
Banca Transilvania și Mastercard lansează versiunea fizică, în euro, a cardului premium McLaren F1 Team Mastercard Debit Gold. Aceasta vine ca urmare a succesului cardurilor digitale BT, în lei și euro, lansate anul trecut în cadrul aceluiași parteneriat. Aproape 80.000 de carduri au fost activate în BT Pay din luna iulie 2025 și până în prezent - o confirmare că în jurul acestora se conturează o comunitate tot mai mare de fani ai Echipei McLaren Mastercard Formula 1®.
Mastercard și Banca Transilvania – Partener Oficial de Cursă Mastercard al Echipei McLaren Mastercard Formula 1® la Formula 1 Hungarian Grand Prix 2025 și 2026 – au anunțat recent extinderea parteneriatului, prin susținerea a două noi etape din calendarul F1: Marele Premiu de Formula 1 al Austriei 2026 și Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei 2027.

Lansăm versiunea fizică a cardului McLaren F1 Team Mastercard Debit Gold, pentru a completa experiența digitală din BT Pay. Este mai mult decât un card, este o conexiune cu universul performanței și al vitezei. Pentru comunitatea tot mai mare de fani din BT Pay, am vrut să oferim un simbol autentic al pasiunii pentru Echipa McLaren Mastercard Formula 1®. Fiecare utilizare a cardului aduce energia motorsportului în bankingul de zi cu zi.
Oana Ilaș
Director General Adjunct Retail Banking
Banca Transilvania
Alături de Banca Transilvania, continuăm să aducem universul McLaren mai aproape de fanii din România. Lansarea versiunii fizice a cardului McLaren F1 Team Mastercard Debit Gold este un pas natural în construirea acestei comunități, pentru că pasiunea pentru motorsport merită să fie trăită în fiecare zi, nu doar în weekend-urile de cursă. Iar prin beneficiile și accesul la experiențe dedicate, fiecare plată devine o conexiune autentică cu această lume a performanței.
Cosmin Vladimirescu
General Manager Mastercard pentru România și Croația
Avantajele premium ale cardului McLaren F1 Team Mastercard Debit Gold - beneficii, premii și experiențe:
- 10% cashback pentru plățile efectuate în weekend-urile de Formula 1, la comercianți din România sau din străinătate;
- Premii și experiențe, precum vizitarea sediului McLaren Technology Centre;
- Asigurări pentru călătoriile în străinătate și pentru cumpărăturile online;
- 3 intrări gratuite/an în peste 1.800 de business lounge-uri din aproape 150 de țări;
- Beneficii prin platforma Priceless.com: incluzând oferte, discount-uri, 10% cashback la plățile făcute în zilele de marți (Marțea Mastercard).
Persoanele care își emit un card McLaren F1 Team Mastercard (digital sau fizic, în euro sau în lei) prin aplicația BT Pay, în perioada 5 martie și 5 aprilie 2026, pot câștiga experiențe inspirate de Echipa McLaren Mastercard Formula 1®.
Banca Transilvania este liderul pieței cardurilor din România, cu peste 8 milioane de carduri emise, dintre care aproximativ 70% sunt inclusiv în format digital, în aplicațiile BT Pay (pentru populație) și BT Go (pentru companii).