Banca Transilvania a finalizat cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni AT1 din Europa Centrală și de Est
21 noiembrie 2025 Timp de citire 4:00 minute
- Banca Transilvania a atras 500 de milioane de euro de pe piețele internaționale de capital.
- Este prima emisiune de obligațiuni AT1 (Additional Tier 1) pe pieţele financiare internaţionale a băncii și, în acest sens, o premieră pentru România.
- Obligațiunile vor fi listate la Euronext, Bursa de Valori din Dublin, în noiembrie 2025.
- Emiterea de obligațiuni a fost evaluată B1 de către Moody’s, reflectând astfel fundamentele solide ale BT și gestionarea eficientă a riscurilor.
Banca Transilvania anunță finalizarea cu succes a primei sale emisiuni de obligațiuni AT1 (Additional Tier 1) la Bursa de Valori din Dublin, consolidându-și reputația de participant de prim rang și atractivitatea ca emitent pe piețele internaționale de capital.
Emisiunea a beneficiat de un sprijin semnificativ venit din partea investitorilor încă de la începutul procesului, când peste 40 de investitori proeminenți și-au exprimat interesul de a participa la tranzacție. Feedback-ul pozitiv primit în cursul zilei de miercuri a constituit principala premisă pentru anunțul emisiunii a doua zi. În doar două ore de la lansarea tranzacției, investitorii au transmis ordine în valoare de 2 miliarde de euro, într-un registru care a atins un nivel maxim de aproximativ 3,25 miliarde euro, imediat ce au început să fie primite și ordinele din partea investitorilor americani. Volumul final al ordinelor subscrise s-a ridicat la peste 2,65 miliarde de euro, reprezentând o suprasubscriere de 5,3 ori mai mare decât suma pe care BT intenționa să o strângă.
Peste 180 de investitori de foarte bună calitate – un record în emisiunile de obligațiuni ale Băncii Transilvania – din Uniunea Europeană, Marea Britanie, SUA și alte piețe au susținut rezultatul excelent al tranzacției Băncii Transilvania, atât în ceea ce privește recepția pe piețele de capital, cât și privind stabilirea prețului. Considerând cererea puternică din partea unei baze largi de investitori – inclusiv administratori de fonduri, instituții supranaționale, fonduri suverane și alții, Banca Transilvania a reușit să reducă rata cuponului de la 7,625% (cât se estima inițial) la 7,125% ca randament final, o reducere semnificativă de 50 de puncte de bază.
Prețul final al obligațiunilor AT1 reflectă doar 200 de puncte de bază peste ultima tranzacție senior negarantată din septembrie 2024, o diferență care se situează sub media altor bănci din Europa de Vest.
Emisiunea de obligațiuni AT1 completează poziția noastră solidă de capital, permițând în același timp o structură de capital mai diversificată și optimizată, în beneficiul acționarilor și clienților. Cu această emisiune de titluri de capital, suntem pe deplin pregătiți să ne continuăm creșterea și sunt deosebit de încântat să observ interesul ridicat venit din partea piețelor internaționale. Acest lucru înseamnă că Banca Transilvania și România continuă să reprezinte o oportunitate de investiții atractivă, în ciuda incertitudinilor crescute din economie. Votul de încredere primit din partea investitorilor noștri ne motivează, ca echipă, să fim și mai determinați să atingem țintele de creștere și să susținem în continuare companiile și populația.
Ömer Tetik
Director General
Banca Transilvania
Emisiunea a constat în titluri de Capital de Rang 1 Suplimentar (Additional Tier 1) și contribuie la îndeplinirea obiectivelor solide de capital ale Băncii Transilvania, în conformitate cu strategia băncii de planificare a capitalului. Obligațiunile sunt denominate în euro, au opțiunea de răscumpărare anticipată începând cu 27 noiembrie 2030. Nivelul de subscriere minim este de 200.000 euro. Cuponul oferit este de 7,125%, resetat la fiecare cinci ani, cu prima dată de resetare la 27 mai 2031.
Se preconizează că obligațiunile vor fi emise la 27 noiembrie 2025, pe Euronext, Bursa de Valori din Dublin, și vor avea codul ISIN: XS 3239211132. Prospectul final, odată aprobat, va fi disponibil pe www.euronext.com/en/markets/dublin și pe site-ul web al Băncii Transilvania.
Vânzarea obligațiunilor a fost coordonată de Bank of America Securities Europe SA, BT Capital Partners S.A., J.P. Morgan SE, Morgan Stanley Europe SE. Consilierii juridici au fost Filip & Company, Freshfields Bruckhaus Deringer, Clifford Chance Badea și Clifford Chance, iar auditorul financiar a fost Deloitte Audit.
3 miliarde EUR, suma atrasă de BT prin emisiuni de obligațiuni
Noua emisiune de obligațiuni ridică valoarea celor 6 emisiuni de obligațiuni lansate de Banca Transilvania începând cu 2023 la aproape 3 miliarde euro (echivalent). Cu excepția emisiunii de obligațiuni în lei și a plasamentului de obligațiuni subordonate, toate celelalte obligațiuni sunt listate la Euronext Dublin. Acest lucru a permis băncii să ajungă la o bază mai largă și mai diversificată de investitori promovând la nivel internațional povestea BT, performanța sa financiară și potențialul de creștere, împreună cu economia românească.
Contact pentru presă
Alte articole
Încă puțin
Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.