BT, alături de Via Transilvanica, la aniversare și inaugurarea unei borne simbolice
13 iunie 2025 Timp de citire 3:00 minute

Banca Transilvania a sărbătorit alături de Via Transilvanica 7 ani de la inițierea proiectului, ocazie cu care a fost inaugurată o bornă simbolică pe insula Șimian și a fost lansat Programul de membership Via Transilvanica. Evenimentul Via Transilvanica Day a avut ca tematică Patrimoniul cultural și a fost organizat în Drobeta-Turnu Severin, în 11 iunie 2025.
Borna simbolică de pe insula Șimian, un mesaj despre continuitate și memorie colectivă
Borna simbolică inaugurată pe insula Şimian (județul Mehedinți) este o extindere a traseului Via Transilvanica, care până acum se finaliza la Drobeta-Turnu Severin, la Podul lui Traian. Şimian devine astfel capătul traseului Via Transilvanica și va contribui la reanimarea zonei. Aceasta este, în același timp, un mesaj despre continuitate, memorie colectivă și deschiderea către comunitatea turcă și moștenirea culturală lăsată în această parte a țării, insula Şimian păstrând urmele Ada Kaleh, zonă și comunitate dispărută în anii '70, în contextul construirii barajului de la Porțile de Fier.
Borna a fost dezvelită de Ömer Tetik, CEO BT, și de Excelența Sa, Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Republicii Turcia la București.
Program de membership: Via Transilvanica aparține tuturor celor care cred în ea
Via Transilvanica a anunțat în aceeași zi lansarea Programului de membership pentru persoanele care vor să susțină prin donații lunare (de 21 sau 25 de lei) sau anuale (de 250 sau 300 de lei) eforturile continue de întreținere și extindere a traseului.
Via Transilvanica – Drumul care face legătura între comunități, identitate și dezvoltare durabilă
Via Transilvanica este primul traseu de 1.400 de km care traversează țara prin 10 județe, respectiv și 12 situri înscrise în patrimoniul UNESCO, inițiat de Asociația Tășuleasa Social pentru a fi parcurs la pas, pe bicicletă sau călare. Se adresează tuturor celor care, indiferent de vârstă, doresc să descopere locuri, istorie, cultură și comunități, dar și activități de mișcare în aer liber. Via Transilvanica este, de asemenea, o expoziție de sculptură în aer liber: artiști români și internaționali au sculptat opere de artă pe bornele care marchează traseul la fiecare kilometru. Variante în miniatură ale bornelor și produse cu brandul Via Transilvania pot fi achiziționate online.
Banca Transilvania – Asociația Tășuleasa Social – Via Transilvanica
Banca Transilvania și Asociația Tășuleasa Social sunt parteneri de peste 10 de ani, odată cu inițiativele de împădurire a României, Pădurea Transilvania. De-a lungul anilor, BT, Tășuleasa Social și peste 15.000 de voluntari au împădurit cu 450.000 de puieți o suprafață totală de 75 de hectare, în mai multe județe din țară.
Astăzi, Banca Transilvania este partenerul strategic al Asociației Tășuleasa Social pentru dezvoltarea sustenabilă a proiectului Via Transilvanica, contribuind financiar, prin acțiuni de voluntariat și promovare. Acestea au o misiune comună, de a pune în valoare patrimoniul cultural, istoric și natural al României prin intermediul investiției durabile în comunități.
În cel mai recent episod al podcast-ului BT Talks (iunie 2025), Tiberiu și Alin Ușeriu, care au transformat un vis în Via Transilvanica, vorbesc despre România văzută la pas, comunități și voluntariat.
De asemenea, #DrumulCareUneste poate fi parcurs împreună cu jurnalistul Alex Dima, urmărind materiale video precum Bucovina și Ținutul de sus, Terra Siculorum și Tera Saxonum și Terra Dacica, realizate cu susținerea Băncii Transilvania.
Contact pentru presă
Alte articole

Încă puțin
Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.