Ai ajuns la finalul rezultatelor
Nu s-au gasit rezultate

BT, alături de comunitatea românească din Italia în campania „Dragostea poartă pantofii roșii”

NOUTĂȚI
14 septembrie 2026
TIMP DE CITIRE: 2 MINUTE
BT, alături de comunitatea românească din Italia în campania „Dragostea poartă pantofii roșii”

Banca Transilvania a fost alături de comunitatea românească din Italia, Fundația Mereu Aproape, comunitatea SHERO și Ambasada României în Italia, în cadrul campaniei „Dragostea poartă pantofii roșii”, dedicată conștientizării și prevenirii violenței împotriva femeilor.

Evenimentul a avut loc în 12 septembrie, la Roma, și a cuprins două momente simbolice – un flashmob organizat pe Terrazza del Pincio și un dialog deschis, găzduit de Ambasada României în Italia, despre curaj, solidaritate și rolul comunității în sprijinirea femeilor aflate în situații vulnerabile.



Pantofii roșii, simbolul internațional al luptei împotriva violenței femeilor, reprezintă pentru comunitatea SHERO forța, curajul, încrederea și curajul de a face primul pas spre schimbare.

În cadrul evenimentului, Banca Transilvania a adus în discuție un aspect care poate face diferența: independența financiară. Accesul la educația financiară, posibilitatea de a administra propriile resurse și libertatea de a lua decizii contribuie la creșterea economiei și a încrederii femeilor.

Cred că independența financiară începe în momentul în care poți spune: știu ce am, știu ce pot, știu că pot decide pentru mine. În cei peste 20 de ani de banking, am văzut multe femei făcând exact acest drum. Unele au început cu foarte puțin, altele au construit afaceri extraordinare. Unele au economisit pentru educația copiilor lor. Sunt foarte multe povești din spatele cuvântului diaspora – despre curaj, despre dor, muncă, sacrificiu. Femei care au învățat o limbă nouă, au muncit, au crescut copii, au avut grijă de părinți, au susținut financiar familii rămase în România. Uneori au avut grijă de toată lumea și merită să le spunem din când în când că trebuie să aibă grijă și de ele.

Oana Ilaș
Director General Adjunct Retail Banking
Banca Transilvania

Prin implicarea în această inițiativă, Banca Transilvania își reafirmă susținerea pentru proiectele care contribuie la construirea unei comunități mai puternice, mai sigure și mai unite, atât în România. cât și în diaspora.


Progresul paginii
0%
Înmatriculare în județul tău
Cu BT Leasing mașina ta se simte ca acasă
Aplică acum
Înmatriculare în județul tău
Abonează-te la noutăți
Te poți dezabona oricând dorești, află mai mult.
CONTACT PENTRU PRESĂ
Icon mail comunicare@btrl.ro
ALTE ARTICOLE