Ömer Tetik, CEO BT, la CEE Forum, Viena: Cifrele României arată reziliența despre care vorbim de mulți ani: stabilitate, siguranță şi protecţie pentru investiţii
În cadrul panelului Focus Romania, la evenimentul FT Live – The Central & Eastern European Forum – Where CEE Markets Thrive, desfășurat la Viena în 13–14 ianuarie 2026, Grupul Banca Transilvania a fost reprezentat de Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania, de Aurel Bernat, Director Executiv Instituții Financiare și Relația cu Investitorii la Banca Transilvania, de Daniela Secară, CEO BT Capital Partners, și de Vlad Pintilie, Director General Adjunct, BT Capital Partners.
Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania:
- La începutul anului trecut a fost foarte greu. A existat un start lent şi apoi un efort puternic de consolidare fiscală în a doua parte a anului. Cu toate acestea, cifrele României sunt încă bune. Ele arată rezilienţa despre care vorbim de mulţi ani: stabilitate, siguranţă şi protecţie pentru investiţii.
- Avem o populaţie de aproape 20 de milioane de locuitori, o generaţie tânără şi bine educată, costuri încă reduse ale forţei de muncă, tradiţie industrială şi un potenţial agricol important. Avem acces la Marea Neagră, la hub-uri de transport, suntem parte din Schengen şi avem investiţii în infrastructură. Chiar şi anul pe care îl consideram cel mai dificil s-a încheiat bine.
- Colegii de la Fitch ne spuneau că România este a doua ţară din regiune ca număr de solicitări de rating. Asta arată disponibilitatea şi pregătirea companiilor pentru listări şi tranzacţii. Nu soliciţi un rating dacă nu eşti confortabil cu tine însuţi.
- Vedem potenţial în incluziunea financiară, în administrarea averilor, asset management şi alte servicii financiare. Vom ataca toate segmentele.
- Prezența constantă pe piață este esențială. Investitorii vor comunicare şi continuitate. Odată ce încep să investească, devin susţinători ai poveştii tale. Vom rămâne un emitent activ, cu structuri şi valute diferite.
- Vedem creştere în portofoliul de credite pentru investiţii şi producţie industrială. Economia reală este motorul.
Aurel Bernat, Director Executiv Instituții Financiare și Relația cu Investitorii la Banca Transilvania:
- Piaţa de capital din România a crescut cu peste 40% în termeni de performanţă.
- Anul acesta, ţinând cont şi de faptul că am avut zile libere la început de ianuarie, indicele bursei este în creştere cu 8,7%. Se pare că investitorii dau un răspuns pozitiv în ceea ce priveşte viitorul.
Daniela Secară, CEO BT Capital Partners:
- Anul trecut, pe holurile conferinţei, cuvântul pe care îl auzeam cel mai des în legătură cu România era «îngrijorare». După ziua de ieri şi privind această sală, energia este complet diferită.
- Percepţia faţă de România este evident pozitivă.
În cadrul panelulului au fost, de asemenea, vorbitori, Răzvan Popescu, CEO Romgaz, și Alexandru Chiriță, CEO Electrica. Corespondența din Viena a Ziarului Financiar o puteți urmări aici.