Tiberiu Moisă, BT: Competențele și accesul la capital, levier de creștere pentru companii
Tiberiu Moisă, Director General Adjunct IMM & MidCorporate, Banca Transilvania, a participat la Gala Best Managed Companies România, un eveniment organizat de compania Deloitte Private și care aduce anual în prim-plan lecțiile de leadership, strategie și guvernanță din antreprenoriatul românesc.
În cadrul galei, Deloitte a acordat certificarea Best Managed Companies, o distincție oferită în conformitate cu o metodologie internațională care evaluează patru piloni: strategie, cultură, inovație-resurse și guvernanță.
Am preluat câteva dintre premisele cu care am început, în urmă cu câteva luni, această ediție.
DESPRE ADAPTABILITATE
- Adaptabilitatea e un cuvânt folosit frecvent, am abuzat cu toții de el. Am crezut că o să terminăm cu el în 2020, dar a trebuit să îl folosim și în 2021 și în 2022 și de atunci în fiecare an vorbim despre adaptare. Oamenii se adaptează și noi vedem acest lucru, probabil după posibilități, după experiență, după competențele fiecăruia. Ne gândim mereu la 2020 ca fiind anul de la care a început totul, dar a fost o serie succesivă de ani care ne-a obligat pe toți să trecem printr-o școală, pe care nu ne-am dorit-o în mod intenționat, dar a fost foarte reală: școala adaptabilității.
- Strategia, care în general înseamnă idea de a avea un fir roșu, un fir roșu care presupune să rezolvi probleme critice și, în același timp, să cauți un anumit potențial de dezvoltare, de creștere, s-a flexibilizat în acești ani. Nu te poți adapta la un context aflat permanent în schimbare, la șocuri care apar și pe care nu le poți anticipa, decât dacă ai această capacitate de a pivota, de a ajusta firul roșu pe care îl ai, astfel încât să se potrivească propriului context. Din acest punct de vedere, adaptarea este la ordinea zilei.
- Adaptarea în sine nu este suficientă, te ajută să supraviețuiești, nu te împinge neapărat și către dezvoltare. Căutăm și alte lucruri: avem nevoie să creștem în continuare, avem nevoie de capital. Avem nevoie, probabil, și de mai mult curaj, inclusiv atunci când încercăm să ne internaționalizăm businessul.
- În aceste condiții în care totul se schimbă, antreprenorii au, probabil, o dificultate în a face planuri pe termen lung, însă, tot de la antreprenori ne vine optimismul, iar optimismul aduce încredere. Optimismul și încrederea, din punctul nostru de vedere, sunt cele mai valoroase lecții. Pe lângă acestea, încercăm să dezvoltăm și toate celelalte elemente care țin de gestionarea resurselor, de disciplină și de un mod echilibrat de a lua decizii.
COMPONENTELE CRITICE
- Ce contează cu adevărat este să înțelegi de fapt cum sunt firmele pregătite sau de ce unele sunt mai pregătite decât altele. Atunci ajungi din nou să vezi adaptarea și echilibrul și vezi un anumit mod de a lua deciziile, de a se raporta la ceea ce este nou. De fapt, te întorci mereu la oameni și la competențele acestora și pentru mine competențele sunt cheia în tot ceea ce vedem în jurul nostru, fie că este vorba de sectorul public, fie că este vorba de sectorul privat.
- Totul depinde de competențele pe care le au oamenii care iau deciziile. Iar aceste competențe nu apar peste noapte, aceste competențe țin de educație în toate formele ei. Nu se poate fără oameni competenți, nu este suficient să ai oameni dedicați, cu energie, cu atitudine bună, trebuie oameni competenți. Din punctul nostru de vedere, nu reușești să avansezi decât atunci când ții cont de acest lucru. Una dintre problemele structurale pe care trebuie să le îmbunătățim sau să le remediem în societatea românească ține de competențele oamenilor care iau decizii.
- Totodată, credem că instrumentele de finanțare la care au acces business‑urile românești trebuie să se dezvolte și să meargă mult dincolo de ideea de finanțare bancară clasică. Toate tipurile de instrumente care țin de capital, tot ceea ce ține de stimularea acumulării capitalului – iar prin capital nu ne referim doar la cel care vine din exterior, ci inclusiv la modul în care firmele își capitalizează propriul business – vizează, de fapt, o deficiență structurală a economiei noastre.
- Acestea sunt cele două instrumente, dincolo de finanțările bancare, care ar putea să fie un levier de creștere fantastic: competențele și un acces mai bun la modul în care se acumulează capitalul. Mie, aceste două componente mi se par critice pentru orice am vrea să construim mai departe.