Ai ajuns la finalul rezultatelor
Nu s-au gasit rezultate
Economisești în lei, euro sau dolari din BT Pay Vezi mai multe

Cea mai mare finanțare a Băncii Transilvania în energie: 300 de milioane de euro pentru Transgaz, în vederea dezvoltării infrastructurii de transport gaze naturale

COMUNICATE DE PRESĂ
12 august 2026
TIMP DE CITIRE: 3 MINUTE
Cea mai mare finanțare a Băncii Transilvania în energie: 300 de milioane de euro pentru Transgaz, în vederea dezvoltării infrastructurii de transport gaze naturale

Banca Transilvania (BVB: TLV) susține una dintre cele mai importante investiții în infrastructura energetică a României prin acordarea unei finanțări de 300 de milioane de euro către Transgaz (BVB: TGN), cea mai mare finanțare bilaterală BT acordată sectorului energie.

Finanțarea susține dezvoltarea și modernizarea infrastructurii naționale de transport al gazelor naturale, într-un context în care securitatea energetică, interconectarea regională și reziliența infrastructurii au devenit priorități strategice pentru România și Europa.

SNTGN Transgaz SA, operator al sistemului național de transport al gazelor naturale, are un rol esențial privind infrastructura energetică a României.

Atât Banca Transilvania, cât și Transgaz sunt incluse în BET, principalul indice al Bursei de Valori București, care cuprinde cele mai reprezentative companii listate din România.

Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania & Ion Sterian, Director General, SNTGN Transgaz SA

O economie competitivă are nevoie de infrastructură puternică. Prin finanțarea acordată Transgaz susținem investiții care cresc capacitatea României de a se dezvolta, de a atrage investiții și de a consolida rolul strategic în regiune. Finanțarea reunește două companii-fanion ale economiei românești și ale pieței de capital, care colaborează pentru dezvoltarea infrastructurii energetice strategice a României.

Ömer Tetik
Director General
Banca Transilvania

Infrastructura de transport gaze naturale este coloana vertebrală a sistemului energetic național iar dezvoltarea accelerată a acesteia, prin investiții, este esențială pentru consolidarea rolului strategic al României pe plan regional și european. Transgaz are cuprinse în Planul de Dezvoltare al Sistemului Național de Transport gaze naturale 2026-2035, proiecte de investiţii strategice, susținute de Guvernul României și care vizează dezvoltări, modernizări, interconectări ale Sistemului Național de Transport (SNT) și integrarea gazelor naturale din Marea Neagră în sistemul energetic național, proiecte care permit racordarea la SNT a localităţilor de pe teritoriul României și care contribuie la diversificarea rutelor și surselor de aprovizionare cu gaze naturale, reconfigurarea fluxurilor energetice, la creșterea și consolidarea securității aprovizionării cu gaze naturale în România, în regiune și în Uniunea Europeană.  Am fost preocupaţi întotdeauna de a asigura un mix de finanţare competitiv pentru programul de investiţii astfel încât să reuşim obţinerea celor mai bune performanţe. Finanțarea de 300 de milioane de euro de la Banca Transilvania, acordată Transgaz pentru dezvoltarea infrastructurii de transport gaze naturale, nu este doar cea mai mare finanțare acordată de bancă în sectorul energetic, ci reprezintă mult mai mult, un parteneriat strategic de finanțare la costuri competitive încheiat pentru susținerea programului investițional al Transgaz, program destinat tranziției către un sistem energetic adaptat noilor tehnologii și obiectivelor de decarbonizare, proiecte menite să contribuie la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă a infrastructurii de transport al gazelor naturale, la asigurarea şi consolidarea securităţii şi solidarităţii energetice naţionale, regionale şi europene.

Ion Sterian
Director General
SNTGN Transgaz SA

Progresul paginii
0%
RCA, direct din BT Pay
Singura coadă pe care ai accepta-o e cea de la gelato?
Aplică acum
RCA, direct din  BT Pay
Abonează-te la noutăți
Te poți dezabona oricând dorești, află mai mult.
CONTACT PENTRU PRESĂ
Icon mail comunicare@btrl.ro
ALTE ARTICOLE