FIA Imobiliar BT Property, tranzacție de 12 milioane de euro pentru investiții imobiliare
11 decembrie 2023 Timp de citire 3:00 minute
Fondul Imobiliar de Investiții Alternative BT Property, care administrează active de 22,3 milioane de euro, a finalizat achiziția a trei imobile în care își desfășoară activitatea clinicile oncologice Amethyst Radiotherapy în Cluj (Florești), Timiș (Dumbrăvița) și Ilfov (Otopeni). Tranzacția, de tipul Sale&Lease Back, este în valoare de 12 milioane de euro.
Fondul este specializat în investiții imobiliare, proiecte real estate operaționale din zona retail, office, logistic, clădiri care au ca destinație un profil medical, respectiv școli, care asigură condiții premium de desfășurare a activităților specifice. Este administrat de BT Asset Management SAI SA, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania și reprezintă primul fond de investiții alternative specializat în investiții imobiliare, autorizat în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. FIA Imobiliar BT Property este destinat investitorilor profesionali și este constituit pe perioadă nedeterminată.
În perioada ianuarie – noiembrie a.c. randamentul obținut de fond a fost de 7%. Pentru noi este important atât randamentul, cât și calitatea activelor imobiliare în care investește fondul, ținând cont de actuale rigori ESG. Clinici precum Amethyst Radiotherapy se diferențiază prin calitatea tratamentelor. Având în vedere standardele medicale foarte ridicate oferite, impactul în viața oamenilor, dar și strategia de extindere a companiei, este un parteneriat pe care ne dorim să îl dezvoltăm în viitor - declară Dan Dascăl, Director General, BT Asset Management SAI SA.
Ne bucurăm să găsim în FIA Imobiliar BT Property un partener solid pentru finanțarea și refinanțarea proiectelor noastre existente și viitoare. Această tranzacție reprezintă un prim pas prin care Amethyst Romania își asigură independența și siguranța financiară pentru a dezvolta în ritm alert următoarele clinici din România. Existența unor lichidități substanțiale ne permite să deschidem următoarele clinici în timp record și sã efectuăm achiziții noi în vederea extinderii amprentei Amethyst în România. Externalizarea către fondul BT Property a portofoliului nostru imobiliar ne permite focusarea energiei și a disponibilităților financiare ale Grupului Amethyst în zona în care am dovedit că excelăm: tratamentele oncologice, atât chimioterapie, cât și radioterapie, la cele mai înalte standarde în întreaga Uniune Europeană - afirmă Ciprian Casian, CEO Amethyst România.
La doi ani de la lansare, FIA Imobiliar BT Property are în portofoliu imobile premium în principalele orașe din România, cu o suprafață închiriabilă de peste 30.000 mp, din categoria birouri, retail respectiv clădiri cu destinație medicală.
Vedem în continuare un interes al investitorilor locali pentru sectorul imobiliar, de aceea ne așteptăm la o expansiune a fondului în perioada următoare. Avem în vedere o acumulare extensivă de capital și extinderea investițiilor mai ales în zona retail, de servicii medicale și educație. Ca arie de acoperire a investițiilor, targetăm toată țara, cu focus pe zone cu potențial economic semnificativ – adaugă Dan Dascăl.
Contact pentru presă
Alte articole
30 SEPTEMBRIE 2024
Încă puțin
Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.