Ai ajuns la finalul rezultatelor
Nu s-au gasit rezultate
10 rate fără dobândă. 10 gift cards. 10 ani de Rate Oriunde Hai să vezi

Numărul conturilor BT Capital Partners deschise prin BT Pay a ajuns la 35.000, dublu față de iunie 2026

COMUNICATE DE PRESĂ
15 octombrie 2026
TIMP DE CITIRE: 2 MINUTE
Numărul conturilor BT Capital Partners deschise prin BT Pay a ajuns la 35.000, dublu față de iunie 2026

BT Capital Partners a atins pragul de 35.000 de conturi de tranzacționare la bursă care au fost deschise prin aplicația BT Pay, ceea ce înseamnă dublarea numărului acestora față de iunie 2026.

Creșterea accelerată a fost susținută de integrarea serviciilor de investiții în BT Pay, care facilitează deschiderea rapidă a unui cont de tranzacționare, precum și de noul produs al Grupului Banca Transilvania, BT România ETF, fond de investiții tranzacționat la Bursa de Valori București.

Noii investitori provin mai ales din segmentul Private și Premium Banking al Băncii Transilvania, cele mai multe conturi fiind deschise de clienți din Cluj-Napoca, București, Constanța, Iași și Timișoara.

Creșterea accelerată a numărului de conturi deschise prin BT Pay ne arată că investițiile devin tot mai accesibile pentru un număr tot mai mare de persoane. Vedem o schimbare de mentalitate, în care economisirea este completată de interesul pentru construirea pe termen lung a prosperității. În acest context, avantajul nostru este că putem conecta, în cadrul ecosistemului Grupului Financiar Banca Transilvania, soluțiile de economisire, de investiții și pentru administrarea banilor într-o experiență simplă. Continuăm să dezvoltăm soluții pentru investitori și să contribuim la creșterea participării românilor pe piața de capital.

Daniela Secară
CEO
BT Capital Partners

Peste 90.000 de persoane investesc la Bursa de Valori București prin intermediul BT Capital Partners, liderul pieței de intermediere din România. Creșterea bazei de clienți a contribuit la depășirea valorii activelor nete ale BT Capital Partners la 40 de miliarde de lei (circa 8 miliarde de euro).

Progresul paginii
0%
Card virtual, oriunde locuiești
Ai nevoie de un card acum-acum, chiar dacă stai în străinătate? Ți-l poți lua din BT Pay, în euro, dolari sau lei. 
Deschide cont
Card virtual, oriunde locuiești
Abonează-te la noutăți
Te poți dezabona oricând dorești, află mai mult.
CONTACT PENTRU PRESĂ
Icon mail comunicare@btrl.ro
ALTE ARTICOLE