Stiri

În primele 6 luni ale acestui an, peste 1.000 de antreprenori au beneficiat de trainingurile organizate de Clubul Întreprinzătorului Român din fonduri europene nerambursabile

2013-07-02

1.099 de antreprenori au participat la cele 32 de sesiuni de training organizate gratuit, în 21 de localităţi, de Clubul Întreprinzătorului Român, în cadrul proiectului “Competențe manageriale în poli de creştere şi dezvoltare şi Antreprenoriat de viitor în poli de competitivitate”, în primele şase luni ale acestui an. Programul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, iar valoarea totală este de 1,5 milioane euro.

Antreprenorii au avut astfel ocazia să înveţe astfel despre finanţarea prin credite bancare sau prin fonduri structurale, despre comerţ exterior, contabilitate, organizarea de tip cluster şi despre managementul negocierii. Cursurile au fost susţinute de experţi din cadrul a două dintre companiile partenere ale programului, SC GEA Strategy & Consulting SA – specializată în consultanță şi evaluare strategică şi SC Go Plan SRL – specializată în consultanță pentru afaceri şi management, în vederea accesării fondurilor europene; de prof.univ.dr.Vasile Puşcaş, fost Negociator-Şef al României cu Uniunea Europeană şi de către experţi ai Clubului Întreprinzătorului Român, care sunt angajaţi ai Băncii Transilvania.

Pentru participarea la cursurile cuprinse în programul CIR, este necesară înscrierea pe siteul CIR: www.btclub.eu.

Clubul Întreprinzătorului Român este o inițiativă a Băncii Transilvania. Prin activitatea sa, acesta susține antreprenorii români, gratuit, prin servicii şi acces la educație şi informație specializată.

Categorii stiri

 

BT in Social Media

Contact pentru presa

0264 308028
*8028
(din retelele Telekom, Vodafone si Orange)