Stiri

Premiu international pentru Romania, pentru proiectul „Global Money Week”

2014-05-23

Romania a fost desemnata castigatoarea titlului “Global Money Week Award” pentru Europa, in cadrul ceremoniei anuale „Child and Youth Finance International”, organizata in 22 mai, in New York, la sediul ONU.

 

Premiul a fost primit datorita programului de educatie financiara, derulat de Banca Nationala a Romaniei si de Ministerul Educatiei Nationale, in cadrul proiectului international „Global Money Week”, in perioada 10 – 17 martie a.c., in 19 judete si in Bucuresti. In cadrul proiectului au participat peste 6.100 de elevi din scoli si licee.

 

Din delegatia Romaniei a facut parte, de asemenea, Transylvania College, castigatoarea din 2013, la Istanbul, a marelui premiu „Global Money Week”. Dr. Cornelia Vlad, care a participat la acest eveniment, este profesorul care a lansat programul de educatie financiara „My Money Week” in cadrul Transylvania College, acum 4 ani.

 

“Global Money Week” este o initiativa a organizatiei neguvernamentale Child and Youth Finance International, lansata in anul 2012 si care se desfasoara anual. In 2014, in acest program au fost cuprinsi peste 3 milioane de copii si tineri din 118 tari.

 

Banca Transilvania este partenerul traditional al „My Money Week”, care a cuprins si in 2014 o serie de activitati derulate de Transylvania College. Totodata, a sustinut participarea reprezentatilor Transylvania College la summit-ul din New York, din acest an. De asemenea, BT se numara printre partenerii unui alt proiect de educatie financiara, pentru care Romania a fost premiata in 2014: BaniIQ, lansat de Visa Europe si de bancile comerciale membre, impreuna cu Ministerul Educatiei si alti colaboratori.

Categorii stiri

 

BT in Social Media

Contact pentru presa

0264 308028
*8028
(din retelele Telekom, Vodafone si Orange)