Ai ajuns la finalul rezultatelor
Nu s-au gasit rezultate
100 lei de bun venit + experiențe de neuitat Deschide cont

Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania: Investitorii vor să vadă în ce direcție mergem și care este planul de dezvoltare economică

#BTVOICE
18 septembrie 2026
TIMP DE CITIRE: 2 MINUTE
Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania: Investitorii vor să vadă în ce direcție mergem și care este planul de dezvoltare economică

Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, a participat la Forumul Pieței de Capital, organizat de Financial Intelligence, unde a vorbit despre potențialul României de a atrage capital, despre așteptările investitorilor internaționali și despre rolul pieței de capital în dezvoltarea economiei.

BT, promotor al României în discuțiile cu investitorii internaționali

  • Suntem unul dintre cele mai tranzacționate nume de la Bursa de Valori București. În discuțiile cu investitorii încercăm să promovăm țara.

Energie, agricultură și banii populației – argumentele României

  • Când discutăm cu investitorii și vorbim despre potențialul României în energie, în agricultură, demografic vorbind, cu o populație bine educată, în continuare tânără în comparație cu Uniunea Europeană, avem argumente.

  • Românii țin banii la bănci. De fapt, care este potențialul investitorului de retail în piața de capital? Avem toate argumentele bune să fim în continuare optimiști.

  • Perioadele de scădere de pe piețe fac parte din educația financiară, nu doar citind, ci experimentând și având experiența pierderilor, a hedgingului, a gestionării active a portofoliului.

Investitorii caută predictibilitate și un plan de dezvoltare

  • Investitorii nu au reticențe să investească în România pentru că nu sunt mulțumiți de reglementări, de transparență. Ei vor să vadă în ce direcție mergem, cu cine se poate discuta, care este planul de dezvoltare economică a țării și a pieței de capital.

  • În sectorul privat se fac eforturi excepționale. Și în BNR, și în ASF se fac eforturi excepționale pentru alinierea reglementărilor, condițiilor și principiilor de piață la nivel european.

  • Sper că, ceea ce vedem în prezent este doar o corecție și că am învățat cu toții lecțiile necesare, continuând dezvoltarea economică, pentru că ar fi păcat, după ce am închis decalajul față de media Uniunii Europene, să ratăm această oportunitate.

Despre planurile Băncii Transilvania pentru piața de capital 

  • Suntem prezenți în toate segmentele pieței de capital. Avem BT Pensii, BT Asset Management, BT Capital Partners, banca este emitent și listăm inclusiv obligațiunile noastre la Bursa de Valori București.

  • Dorim să vedem mai mulți investitori. Promovăm destul de activ, inclusiv cu ajutorul presei, prin educația financiară, BT Capital Partners, BT Asset Management.


Toate declarațiile din cadrul conferinței pot fi urmărite aici.

Progresul paginii
0%
Abonează-te la noutăți
Te poți dezabona oricând dorești, află mai mult.
CONTACT PENTRU PRESĂ
Icon mail comunicare@btrl.ro
ALTE ARTICOLE