Banca Transilvania lansează proiectul „Experiențele bune ne țin împreună”, cofinanțat Fondul social european Plus (FSE+) prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 (PEO). Proiectul își propune Creșterea calității ofertei de educație și formare profesională pentru asigurarea echității sistemului și o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic.
Ne dorim să ne implicăm activ în Îmbunătățirea calității, a caracterului incluziv, a eficacității și a relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, inclusiv prin validarea învățării non-formale și informale, pentru a sprijini dobândirea de competențe-cheie, inclusiv de competențe de antreprenoriat și digitale, precum și prin promovarea introducerii sistemelor de formare duală și a sistemelor de ucenicie (FSE+).
Cod Apel: PEO/71/PEO_P7/OP4/ESO4.5/PEO_A49, cod MySMIS: 311108.
Perioada de implementare a proiectului este 1 decembrie 2024 – 30 noiembrie 2026.
Valoarea totală a proiectului este de 4.927.283,60 RON, iar valoarea cofinanțării UE este de 4.680.917,62 RON.
Obiectivul nostru principal este de a forma 400 de tineri, care să crească și să se dezvolte alături de noi, iar poate tu poți fi unul dintre ei. Printre altele poți afla diferite insight-uri din lumea human bankingului:
- Vei avea ocazia să-ți dezvolți abilitățile antreprenoriale și să înveți despre subiecte importante precum protecția mediului, energia verde și economia circulară. Cu acest know-how vei fi mai bine pregătit pentru o carieră de succes, indiferent dacă vrei să-ți deschizi propria afacere sau să lucrezi într-o companie preocupată de mediu.
- Vei avea oportunitatea să participi la stagii de practică desfășurate de Banca Transilvania, unde vei învăța lucruri concrete despre domeniul tău de studiu și-și vei dezvolta cunoștiințele pe care deja le ai, dar la un alt nivel.
- Pentru ca tu să rămâi motivat pe parcursul stagiilor de practică, vei avea parte de indemnizații de participare și variate competiții profesionale
- Dacă vei finaliza cu succes stagiul de practică, vei obține o calificare recunoscută, lucru care va reprezenta un avantaj important în CV-ul tău
- Suntem conectați constant la nevoile din piata muncii pentru a înțelege ce competențe sunt căutate. Aceste informații sunt folosite pentru a îmbunătăți programele educaționale de care tu să te bucuri.